Amendă uriaşă şi dosar penal după nunta cu 1700 de invitaţi din Satu Mare. Andra şi Vlăduţa Lupău au întreţinut atmosfera la petrecerea organizată într-o localitate intrată în scenariul roşu

de: Năstase Mirabela
01 09. 2021

S-a lăsat cu amendă uriașă, dar și cu dosar penal, după nunta cu 1700 de invitați din Satu Mare, care a semănat mai degrabă cu un festival decât cu o nuntă. Andra, Vlăduța Lupău, dar și alte nume celebre din muzică au întreținut atmosfera la nunta din localitatea Târșolț, județul Satu Mare, localitate cu doar 3000 de locuitori, aflată acum în scenariul roșu.

Amendă uriaşă şi dosar penal după nunta cu 1700 de invitaţi din Satu Mare

Nunta din Țara Oașului, zonă cunoscută, de altfel, pentru nunțile mari, cu fast, la care ar fi participat nu mai puțin de 1700 invitați, a avut loc pe data de 30 de august 2021. Poliția s-a autosesizat după ce a văzut imaginile și a aplicat amenzi, dar s-a lăsat și cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Astfel, după ce s-a scris că nunta a semănat cu festival, poliția a dat o amendă de 5000 de lei.

”În urma apariției în spațiul public a unor informații referitoare la desfășurarea unei nunți la data de 30.08.2021, pe raza localității Târșolț, la care ar fi participat aproximativ 1700 de persoane, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Astfel, polițiștii efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a se lua și alte măsuri dacă se vor impune.

Totodată, organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă in valoare de 5 000 de lei, conform Legii nr. 55/2020”, a precizat poliția.

Mirii au încercat și anul trecut să organizeze nunta

La nunta din Satu Mare, responsabili cu întreținerea atmosferei au fost nume sonore din industria muzicală românească, precum Andra Măruță, Vlăduța Lupău, Armin Nicoară, Ancuța Anghel și alți artiști.

Presa locală a scris că petrecerea a fost întreruptă de două ori, în două zile consecutiv, după ce în localitate au fost interzise evenimentele private. La momentul respectiv, mirii chefuit la starea civilă și la cununia religioasă, dar oamenii legii au descins și la petrecerea organizată acasă. După nuntă ar fi urmat și ”prânzul miresei”, dar restricțiile au împiedicat organizarea evenimentului. Poliția audiază mai multe persoane implicate și, prin urmare, ar putea fi aplicate și alte sancțiuni.

De precizat este că cei doi miri au încercat să organizeze nunta și anul trecut, anul pandemiei, când astfel de evenimente au fost interzise, iar atunci au fost amendați cu 20.000 de lei.

Fastuasa nuntă din Țara Oașului a avut loc chiar în ziua în care localitatea a intrat în scenariul galben. Însă începând de marți, 31 august, și până pe 13 septembrie, comuna Târșolț a intrat în scenariul roșu.