În Codul Rutier se prevede că trebuie să folosiți centura de siguranță dacă este montată. Excepție face cazul în care vă calificați pentru o scutire medicală și aveți certificatul care să dovedească acest lucru. Trebuie să știți cum să folosiți corect centura, sistemul de siguranță pentru copii, scaunul auto sau scaunul înălțător. Riscul este o amendă de sute de lei pe loc pentru cei care nu poartă centura în timpul mersului.
Una dintre cele mai sigure alegeri pe care le pot face șoferii și pasagerii este să își pună centura de siguranță. Mulți șoferi înțeleg valoarea de salvare a vieții pe care o are purtarea centurii, alții nu. Utilizarea centurii de siguranță în vehiculele de pasageri a salvat extrem de multe vieți.
Este important să înțelegem consecințele potențial fatale ale nepurtării centurii de siguranță și să aflăm ce putem face pentru a ne asigura că noi și familia noastră suntem obligați să purtăm centura corespunzător de fiecare dată.
Datele statistice arată că dintre cei 23.824 de ocupanți de autoturisme uciși în 2020, 51% nu purtau centura de siguranță. Centurile de siguranță au salvat multe vieți și ar fi putut salva încă multe altele.
Conform legislației în vigoare, prevăzute în Codul Rutier, la articolul 97, este obligatorie pentru toți cei prezenți într-un autovehicul. Nepurtarea aesteia poate aduce o amendă de sute de lei pe loc pentru cei care nu poartă centura de siguranţă:
„Art. 97. (1) Copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălțimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranță adaptate greutății și dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta sub 3 ani se transportă numai în dispozitive de reținere omologate.
(2) Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii cu vârstă de până la 12 ani pe scaunul din faţă, chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de persoane majore, în timpul deplasării pe drumurile publice.
(3) Se interzice conducătorilor de autovehicule, precum și persoanelor care ocupă scaunul din față să țină în brațe animale în timpul deplasării pe drumurile publice.
Așa cum spuneam în introducere, există și excepții, care nu sunt amendate de legislația în vigoare. Aceste aspecte sunt precizate în Codul Rutier, pe lângă cele deja menționate anterior, după cum urmează:
a) conducătorii de autoturisme pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staționează;
b) femeile în stare vizibilă de graviditate;
c) conducătorii de autoturisme care execută servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transportă pasageri;
d) persoanele care au certificat medical în care să fie menționată afecțiunea care contraindică purtarea centurii de siguranță;
e) instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învață să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere.
Amenzile pentru nepurtarea centurii de siguranță intră în clasa întâia de amenzi, asta însemnând maxim trei puncte de amendă, amenda în 2022 fiind cuprinsă între 290 și un maxim de 435 de lei.
Folosirea centurii de siguranță vă ajută să vă mențineți în siguranță în interiorul vehiculului. Dacă nu vă puneți centura puteți fi ejectat complet din vehicul în caz de accident, ceea ce este aproape întotdeauna mortal.
Airbag-urile nu sunt suficiente pentru a vă proteja, de fapt, forța unui airbag vă poate răni grav sau chiar ucide dacă nu aveți centura pusă. Purtarea necorespunzătoare a centurii de siguranță, vă pune pe dumneavoastră și pe ceilalți în pericol în caz de accident.
Purtarea centurii este cea mai bună apărare împotriva șoferilor care conduc în stare de ebrietate, agresivi și distrași. Faptul de a avea centura în timpul unui accident vă ajută să vă mențineți în siguranță.
Așa că, mai bine să purtați centura, astfel vă protejați, și nu riscați o amendă de sute de lei pe loc pentru nepurtarea ei.