Amendă uriașă pentru un post de televiziune din România. CNA a sacționat dur câteva mesaje difuzate în timpul unor ediții din cadrul unor emisiuni. Despre ce este vorba și care sunt mesajele care au deranjat?
Nașul TV a mai încasat încă două amenzi din partea Consiliului Național al Audiovizualului. Concret, este vorba despre una de 40.000 de lei și alta de 10.000 de lei, într-o singură zi.
CNA a făcut această serie de mustrări în urma unor mesaje antivacciniste și conspiraționiste care și-au făcut loc într-o emisiune a postului patronat de Radu Moranu care acum trebuie să plătească în total 110.000 de lei (peste 20.000 de euro) din amenzile anterior menționate, plus o alta în valoare de 60.000 de lei.
Pe lângă acestea, Nașul TV a mai primit și a patra sancțiune – o atenționare. Invitata din emisiunile care au fost luate în vizor de CNA era Adina Alberts. Penalizarea de 40.000 de lei a venit în show-ul „Starea de libertate” (din iulie), în timp ce sacţiunea de 10.000 a fost aplicată pentru emisiunea „Breaking News” (din luna septembrie).
Amenzile au fost date în urma unor afirmații, conspirații și mesaje antivaccin venite din partea oamenilor prezenți în platourile de producție de la Nașul TV.
„Eu zic că au nevoie să construiască o infrastructură electromagnetică sub pielea noastră… vă spun eu!… de-aia sunt câte 7 – 8 vaccinuri”, a afirmat unul dintre invitaţi.
O altă invitată a continuat:
„Acuma, exact cum s-a spus de-atâtea ori, covidul a fost creat pentru vaccin… este ocazia ideală pentru a-şi duce la capăt oculta asta mondială planul de control al populaţiei”.
De asemenea, despre Valeriu Gheorghiță s-a spus că ‘e homosexual’, ulterior în emisiunea „Breaking News” a difuzat imagini cu protestele antivaccin din Capitală. Chiar ‘subiectivismul’ moderatoarei Gabriela Calițescu a atras amenda pentru post, arată concluziile.
– Somație publică pentru Antena 3 deoarece în emisiunea „Ediție Specială” din data de 20.06.2021 a încălcat art. 64 alin. (1) lit. a), b) din Codul audiovizualului;
– Somație publică Metropola TV pentru emisiunea „Mădălin Ionescu Show” din data de 8.06.2021, difuzată fără respectarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului.
– Amendă de 10.000 de lei pentru Kapital TV, pentru că în ediția din 23.07.2021 a emisiunii „Realitatea în politică” (ora 20.00) nu a respectat dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului.
– Amendă de 10.000 de lei pentru Realitatea Plus, deoarece ediția din 8.06.2021 a emisiunii „Jocuri de putere” a încălcat prevederile art. 40 alin. (4) și art. 64 din Codul audiovizualului (Sursa: forbes.ro)