Amanta lui Elvis Presley rupe tăcerea despre relația cu el, abia acum: ”Nu mă simt vinovată!”
Regele muzicii rock avea muzica mereu la el, dar şi un look incredibil. Cu ţinute excentrice pentru vremea aceea, dar şi un chip frumos, Elvis a frânt multe inimi. Deşi i-au trecut prin pat nenumărate femei, puţine au fost cele pe care le-a şi iubit cu adevărat. Căsătorit cu Priscilla, marea sa iubire, cântăreţul a mai călcat şi strâmb din când în când. Amanta acestuia a rupt tăcerea şi a spus totul despre relaţia cu el.
Elvis Presley şi marea sa iubire, Priscilla
În 1959, Elvis Presley şi Pricilla Ann Beaulieu se întâlnesc pentru prima oară, după o petrecere într-o bază militară, unde tatăl ei şi Elvis erau staţionaţi. Trei ani mai târziu, cei doi se mută împreună, iar în 1967 se şi căsătoresc, la Aladdin Hotel, în Las Vegas. Ea avea doar 21 de ani, el 31. La doar nouă luni, se naşte fiica lor, Lisa Marie. Din păcate, căsnicia se încheie în 1973, cei doi suferind enorm în urma despărţirii.
„Bineînţeles că nu m-am bucurat de anii adolescenţei ca orice fată normală, aşa că a trebuit să mă adaptez. Doar îl urmam în ceea ce făcea el. Trăiam viaţa lui. Vedeam filmele pe care voia el să le vadă, ascultam muzica pe care voia el să o asculte şi mergeam unde voia el. Aşa că într-un fel m-am pierdut pe mine. Noi trăiam cu adevărat într-o bulă: el închiria tot parcul dacă voiam să ne dăm în roller coaster şi karturi sau dacă mergeam să ne plimbăm cu rolele.
Nu am divorţat de el pentru că nu-l mai iubeam, el a fost într-adevăr dragostea vieţii mele. Am plecat pentru că aveam nevoie să aflu cum este lumea cu adevărat”, a povestit fosta soţie a lui Elvis.
Mai mult, aceasta explicat că presiunea pusă de presă după divorţ a fost una uriaşă. Într-un interviu din 2015 oferit celor de la Huffington Post, Priscilla a povestit despre momentele cele mai grele care au urmat după separare.
“Lumea m-a urât pentru că m-am căsătorit cu el, apoi m-a urât pentru că am divorţat. Oamenii te criticau deşi nu ştiau cum era viaţa ta şi că încercai cu disperare să fii o soţie bună, să fii o mamă bună şi o companie plăcută. A fost un drum greu“, a precizat aceasta.
Amanta lui Elvis Presley: “Nu mă simt vinovată pentru nimic”
Dincolo de motivele enumerate mai sus, Priscilla nu a mai putut suporta zvonurile legate de infidelităţile starului. Una dintre femeile cu care Elvis Presley s-a iubit în perioada în care era căsătorit, a fost Barbara Leigh. Cei doi au trăit o intensă poveste de amor între 1970 şi 1972, însă mulţi ani nu s-a ştiut de această relaţie.
“Când eram iubita lui Elvis, nu am spus nimănui că formăm un cuplu. Am păstrat relaţia secretă şi nu mi-am făcut fotografii cu el. Eram o actriţă cunoscută în acele vremuri, aşa că s-ar fi vorbit mult despre asta. Am încercat să îl protejez pe el, dar şi pe Priscilla.
Nu am simţit că o înşelam pe Priscilla. Poate că bunii creştini îmi vor urî curajul, dar lumea în care trăiam, la Hollywood, era total diferită, aşa că nu m-am simţit niciodată vinovată. Elvis nu era doar un bărbat. Nu era doar soţ sau tată. Era mai ceva decât viaţa. Cred că a aparţinut lumii, oricui îl dorea sau îl iubea. Cred că a aparţinut tuturor”, mărturisea ea, în “Child Bride: The Untold Story of Priscilla Beaulieu Presley”, o carte de Suzanne Finstad.