Elvis Presley a fost unul dintre cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor. Regele Rock’n’Roll era plin de talent, dar s-a aflat că avea și o față mai puțin cunoscută de fanii săi. S-a aflat că era foarte iute la mânie și deținea multe arme, pe care nu se ferea să le folosească.
Melodiile de dragoste ale Regele Rock’n’Roll vor dăinui, însă pe cât de sensibil părea a fi în timp ce le interpreta, pe atât de aspru era în relațiile cu femeile cu care se intersecta. Elvis Presley a avut multe ieșiri nervoase în preajma femeilor cu care s-a iubit, iar agresivitatea sa s-a îndreptat chiar și asupra lor.
Dumnezeu să te apere, dacă îi spuneai Regelui că nu îți place o melodie de-a sa. Nu ezita să pună imediat mâna pe pistol, după cum au mărturisit soția sa, iar mai apoi și ultima lui iubită.
În cartea ei, Elvis & Me, Priscilla Presley a povestit despre momentul în care cel care-i era soţ i-a învineţit ochiul din simplul motiv că nu i-a plăcut o melodie pe care el o cântase. Cu altă ocazie, a aruncat un scaun în ea, fix din aceeaşi cauză.
În timpul unui interviu cu Barbara Walters, Priscilla Presley, singura soție a lui Elvis, a vorbit despre aspecte complet necunoscute ale personalităţii fostului ei partener de viaţă.
„Era irascibil. Chiar era. Era complet imprevizibil. Furia lui avea tot timpul de-a face cu frustrarea pe care o simţea. În plus, simţea că avea puterea şi banii necesari pentru a distruge ceva şi apoi a înlocui obiectul respectiv de parcă nimic nu se întâmplase”, a declarat Priscilla. Regele Rock’n’Roll îşi făcuse un obicei din a împuşca televizorul de fiecare dată când apărea pe ecran un personaj pe care el nu îl aprecia.
“Le făcea să explodeze, pur şi simplu. Era o chestiune foarte simplă pentru el, iar televizorul era înlocuit imediat. Îi plăceau la nebunie armele şi avea o colecţie întreagă de aşa ceva. Eu cred că, trăgând cu pistolul în stânga şi-n dreapta, îşi exercita, de fapt, puterea pe care o avea”.
Și ultima femeie din viața sa a vorbit despre fața neștiută a lui Elvis Presley. Într-una din nopţile petrecute la Graceland, Ginger Alden dormea liniştită în patul lor când a fost trezită brusc de un zgomot infernal. Elvis tocmai ce trăsese un foc de armă chiar în direcţia ei.
„Mi-am ridicat capul şi ce-am văzut? Elvis stătea cu pistolul lui Magnum 57 în mână, lângă pat. Am îndrăznit să-mi întorc privirea şi am văzut gaura pe care o făcuse în tablia patului. Ca explicaţie, Elvis a spus că trăsese înspre mine pentru că el voia iaurt, iar eu nu i-am oferit. Avea o nevoie mare de atenţie şi aşa alegea să şi-o exprime…”, a conchis Ginger.