Alina Sorescu a dat lovitura. Artista a obținut ceea ce și-a dorit mereu. Acum face ceea ce îi place și se simte împlinită.
Alina Sorescu este cunoscută de toată lumea, încă de pe vremea copilăriei ei. S-a remarcat cu vocea sa, apoi a devenit prezentatoare TV, si din nou s-a bucurat de succes. În prezent, frumoasa mămică are o altă ocupație și este tare mândră de acest lucru. Artista este un redutabil pedagog, care se ocupă de copiii talentați si alături de care realizează și o emisiune de weekend, la TVR1.
Artista a povestit despre realizările sale, dar si despre planurile de viitor, în cadrul unui interviu acordat pentru clickpentrufemei.ro.
Artista spune ca în perioada de pandemie s-a adaptat condițiilor și a fost optimistă. Mai mult, și-a concentrat atenția către fetițele ei. Din septembrie, anul trecut și-a reluat activitatea cu „Picii lu’ Soreasca”, dar a respectat normele impuse.
Eu am fost mereu activă de-a lungul carierei mele, încă din copilărie, şi am făcut întotdeauna lucruri noi, fie că a fost vorba de muzică sau de televiziune. Cred că am stat deoparte doar când am născut. Şi ce mă motivează pe zi ce trece tot mai mult sunt fetiţele mele. Acum, că au mai crescut, vreau să fiu un model de determinare şi perseverenţă pentru ele, spunea Alina, conform sursei precizate.
Cântăreața a visat mereu să devină ceea ce este astăzi din punct de vedere profesional, iar lucrurile, se pare că s-au așternut în mod firesc întocmai, după cum declara chiar ea.
„Picii lu’ Soreasca“ a ajuns deja un brand şi sunt foarte mândră de asta. Şi eu am început să cânt la o vârstă fragedă în MiniSongul lui Ioan Luchian Mihalea, am prezentat multe emisiuni şi festivaluri pentru copii, am absolvit liceul pedagogic, aşa că drumul s-a aşternut firesc. Mi-am dorit să fiu cea mai cunoscută pe această nişă şi am reuşit. Tratez totul profesionist şi, chiar dacă elevii mei sunt mici, experienţele lor sunt de artişti mari. După ce am devenit şi mamă, viaţa mea este mereu în jurul copiilor.
Artista face exact ceea ce îi place, iar acum, susține ca s-a dezvoltat din punct de vedere profesional.
Pe lângă melodii, videoclipuri şi apariţii, acum ţin şi cursuri de muzică şi prezenţă scenică pentru copii. Eu sunt o fire stabilă şi îmi doream o activitate pe care să o desfăşor continuu, indiferent de trenduri şi sezoane, într-o lume mondenă schimbătoare. Acest rol a trecut pe primul plan în această perioadă în care nu au mai avut loc evenimente şi spectacole la care să cânt sau pe care să le prezint. Iar satisfacţie simt prin toţi porii! Atât la orele mele, când îi văd pe picii mei câştigând încredere în forţele lor, cât şi din partea celor care mă urmăresc şi îmi transmit feedback pe reţelele de socializare.
Unii dintre copiii care au început să studieze la școala Alinei sunt astăzi tineri talentați care au obținut roluri importante în seriale de televiziune. Printre ei se număra și Mara Oprea, protagonista serialului „Adela”, difuzat pe Antena 1.