Florin Zamfirescu este unul dintre cei mai apreciați actori din lumea artistică. Retras de mai multă vreme din lumina reflectoarelor, acesta a decis să se retragă la țară. În prezent, actorul de 74 de ani locuiește cu soția lui, medicul Daciana Toma, care are mare grijă de el. Florin Zamfirescu a dezvăluit că se confruntă cu anumite probleme de sănătate!
Ce probleme de sănătate are Florin Zamfirescu
De când s-a retras din actorie, Florin Zamfirescu duce o viață liniștită departe de agitația orașului. Mai mult de atât, acesta se preocupă acum de grădina impresionantă pe care o are, iar recoltele sunt destul de generoase, în fiecare an. Florin Zamfirescu se declară mândru de gospodăria lui și încearcă să se bucure cât mai mult de roadele sănătoase din curtea lui.
Florin Zamfirescu a recunoscut că se confruntă cu anumite probleme de sănătate, însă partenera lui de viață, Daciana Toma, are grijă ca el să fie protejat de toate necazurile.
A renunțat la anumite alimente
Femeia prepară mâncăruri delicioase, iar din meniul lor zilnic nu lipsesc ciorbele și legumele proaspete. Actorul a mai precizat că a renunțat complet la anumite alimente, precum carnea și lactatele.
„Mai țin regim, că este mai sănătos. Sunt în grija soției. Am colesterol, tensiune oscilantă… Face ciorbe multe, delicioase, dar consumăm destul de puțină carne. Nu prea ne mai place carnea. Mie nu îmi mai place carnea. Îmi plac cartofii prăjiți sau copți. Eu nu mai consum lactate deloc. Unt, smântână, lapte, brânză, nimic… Am renunțat la lactate și la alcool, cu toate că eu nu prea am băut. Am descoperit că dacă beau un pahar de vin pe săptămână e foarte sănătos, dar atât.”, a povestit actorul pentru VIVA!