Nutriționiștii au anunțat care sunt alimentele care trebuie consumate vara. Temperaturile foarte ridicate din ultimele zile pot reprezenta unul dintre obstacolele în calea fericirii noastre culinare. Ce beneficii au alimentele recomandate vara, vedeți în rândurile de mai jos.
Gustările calde sunt mai greu de consumat în această perioadă, de aceea, de multe ori, avem senzația ca nu avem poftă de mâncare. Nutriționiștii anunță că există o serie de alimente și o varietate de moduri de preparare care să ne ajute să redescoperim plăcerea de a mânca.
După cum vedem în aceste zile că verile pot fi foarte căduroase, există câteva momente când atmosfera se răcorește. Acestea sunt clipele în care poți să programezi gustările mai consistente. Un mic dejun copios ne-ar putea da energie pentru întreaga zi.
Conform nutriționiștilor, prânzul poate fi mai lejer, iar cina o putem lua după apusul soarelui, când temperaturile mai scad un pic. În rest, putem profita de mici gustări, cu alimente care se găsesc din belșug în piețe pe timpul verii.
Considerați a fi cele mai răcoritoare, sănatoase și delicioase alimente de vară, pepenii pot fi folosiți în salate de fructe, deserturi, smoothies și milkshakes. În afara faptului că sunt gustoși, pepenii pot contribui la prevenirea mai multor afecțiuni, printre care hipertensiunea arterială, bolile de inimă, răceli…etc.
Frunzele de amarant, de rucola, busuiocul și alte ierburi de vară se amestecă într-un bol, peste care adăugăm un dressing de iaurt, astfel încât să obținem o salată delicioasă de vară. Gustarea conține nutrienții de care avem nevoie pentru a ne simti bine într-o zi de vară toridă și, în plus, ne ajută să ne păstrăm silueta. În cazul în care organismul tău are nevoie de o gustare mai consistentă, poți adăuga fructe, nuci, carne albă, ardei, mentă sau frunze de coriandru în salată.
Roșiile de grădină sunt cele mai la îndemână legume pe care le poți consuma în aceasta vară. Roșiile sunt bogate în antioxidanți și vitamina C. Roșiile conțin, de asemenea, fitochimicale benefice, care pot împiedica evoluția unor boli cronice.
Un alt aliment recomandat de nutriționiști pe timp de vară sunt castraveții. Organismul are nevoie să fie bine hidratat, de aceea este important să consumi alimente care să te ajute la asta. Un astfel de aliment, hidratant, este castravetele, care este format în proporție de 95% din apă.