Alexandru Rafila, veste importantă despre finalul pandemiei de covid-19 în România. Când se va încheia

de: Ștefan R. Apostol
29 04. 2022

Valul patru și cinci al pandemiei de covid a făcut un număr important de victime. Atât în România, cât și la nivel global, au existat recorduri negative de infectări. Dar, odată cu luna martie a.c., autoritățile române au decis ridicarea tuturor restricțiilor. Data de 9 martie 2022 devenea ziua din care românii nu au mai fost obligați să poarte mască, iar magazinele să-și desfășoarea activitatea normal. Cu toate astea, spune Alexandru Rafila, transmiterea comunitară a virusului încă există în România, ajungând la 5%.

Valul patru și cinci al pandemiei de covid au făcut cele mai multe victime

La momentul declanșării valului patru al pandemiei, România devenea noua „Lombardie a Europei”, atât în ceea ce privește numărul de decese, cât și în ceea ce privește noile infecții. În noiembrie anul trecut, conform datelor OMS, pandemia a ucis deja 5 milioane de oameni în întreaga lume.

În alte părți ale lumii, oficialii din domeniul sănătății anunțau semne îngrijorătoare de creștere a coronavirusului. Semnalele de alarăm veneau în momentul în care unele state relaxaxu măsurile pentru călătorii internaționali.

Această numărătoare oficială la nivel mondial a reprezentat doar cazurile confirmate în întreaga lume, potrivit lui Amber D’Souza, profesor de epidemiologie la Bloomberg School of Public Health din cadrul universității.

România s-a confruntat în ultimele două valuri ale pandemie cu valori negative record. Acest aspect a determinat autoritățile să înăsprească, pe alocuri, măsurile restrictive. Dar, a venit martie 2022, când s-a luat decizia de a ridica toate restricțiile, iar Alexandru Rafila, deși nemulțumit de decizie, declara că se va urmări evoluția situației.

Alexandru Rafila: „Scăderea este destul de accentuată”

De la momentul zero al ridicării restricțiilor, din 9 martie a.c., și până astăzi, spune Alexandru Rafila, numărul cazurilor a scăzut. Dar asta nu înseamnă că, la modul general, am scăpat de pandemie. Recent Alexandru Rafila spunea că încă există transmitere comunitară, chiar dacă procentual a scăzut la 5%.

„Ne aflăm într-o situaţie pe care trebuie să o rezolvăm şi să avem, cum să spun, responsabilitate şi pentru resurse, şi pentru vaccin în general. Ştiţi bine că eu sunt favorabil vaccinării. Totdeauna am făcut acest lucru. Sunt un om de sănătate publică, dar totuşi una e una, şi alta este alta.

Scăderea este destul de accentuată. Eu mă uit poate mai puţin pe cifrele legate de numărul de cazuri. Mă uit la proporţia de pozitivitate a testelor, suntem la 5%. Am plecat de la 15% – 16%, am ajuns la 5%, probabil când vom ajunge la 1%, atunci putem spune că şi transmiterea comunitară a încetat în România.”, spune Alexandru Rafila.

Deși procentual, transmitere a scăzut, mai spune ministrul Alexandru Rafila, asta nu înseamnă că nu trebuie să avem grijă și să ne ferim de posibile infecții. La nivel global, specialiștii afirmau, că pandemia covid a fost mai devastatoare decât febra spaniolă de la începutul secolului XX.