Alexandra Dinu este una dintre cele mai în vogă celebrități de la noi. Aceasta a acceptat provocarea de a fi în juriu la emisiunea Românii au talent, de la Pro TV.
Alexandra Dinu rămâne însă discretă când vine vorba despre viața personală. Aceasta a venit în România alături de fiul ei, Mario, pentru a filma emisiunea Românii au Talent, în vreme de pandemie. Într-un interviu acordat okmagazine.ro, celebra actriță a dat însă și câteva detalii despre viața amoroasă, dar și despre ceea ce înseamnă să crești singură un copil, aflat acum la vârsta majoratului. De altfel, artista a început o nouă relație în timp ce Mario era un adolescent. Ce provocări au fost însă? Artista a spus tot!
”Să creşti singură un copil nu este deloc uşor, dar cu siguranţă este mai bine aşa decât să rămâi într-o familie în care există nemulţumire sau tensiuni. Să ai un copil este cea mai frumoasă bucurie a vieţii, iar eu m-am bucurat de fiecare zi pe care am avut-o alături de Mario. El a fost mereu o parte importantă din modul în care am decis anumite lucruri de-a lungul vieţii: fie că a fost vorba despre mutarea în altă ţară, despre implicarea într-un alt proiect sau despre alegerea oamenilor care ne-au fost alături. Pentru mine a contat ca lui să îi fie bine, să fie fericit şi să poată să se bucure de copilărie sau, mai târziu, de adolescenţă”, a spus Alexandra Dinu pentru sursa citată.
Întrebată și cum se împacă proiectele profesionale cu faptul că trebuie să comunice cu iubitul de la distanță, Alexandra Dinu a mărturisit.
”Având în vedere că mutarea mea din România a avut loc când eram foarte tânără, am învăţat cât de important este să ştii să comunici cu oamenii din viaţa ta. Au fost multe momente când eu eram în altă ţară sau chiar pe un alt continent, iar familia, prietenii mei apropiaţi erau mult mai departe. Oamenii care contează vor fi mereu lângă tine, chiar şi la distanţă, se bucură pentru şansele tale, te înţeleg şi ştiu că totul este temporar. Şi oricum am avut grijă să nu stau departe pentru prea mult timp de cei pe care îi iubesc”, a mai spus Alexandra Dinu pentru OkMagazine.
Alexandra Dinu a fost căsătorită, în trecut, cu Adrian Mutu, iar împreună au fiu, pe nume Mario.