Alex Cicâldău, certat de antrenorul de la Galatasaray. Internaționalul român a reușit să înscrie în derby-ul din Super Lig ce a opus-o pe gruparea Cim Bom lui Besiktas. În ciuda reușitei sale, Cicâldău a fost „urecheat” la finalul partidei de Fatih Terim, tehnicianul Galatei. Mai ales că, la final, tabela a arătat victoria rivalei Besiktas cu 2-1.
Alex Cicâldău, certat de antrenorul de la Galatasaray. Mijlocașul român a fost transferat în această vară de la Univeristatea Craiova pentru 6,5 milioane de euro. Cicăldău a ajuns rapid unul dintre oamenii de bază ai formației antrenate de „Împăratul” Fatih Terim. Românul s-a remarcat și în partida din cadrul etapei a 10-a din Super Lig, contra celor de la Besiktas. El a înscris primul gol al partidei după o excuție frumoasă de la 20 de metri.
Besiktas a întors, însă rezultatul, câștigând cu 2-1. Dar în minutul 81, Galatasaray a beneficiat de un penalty, ratat, însă, de Mostafa Mohamed. La finalul partidei, Alex Cicâldău s-a declarat dezamăgit de rezultatul final.
Deși am înscris, nu sunt fericit. Până la urmă, sunt 3 puncte pierdute. Cred că era echitabil un egal, dar nu l-am obținut, așa că ne pare rău”, a spus Cicâldău, la flash-interviul de la sfârșitul partidei.
Mai mult, Alex Cicâldău a fost ținta criticilor lui Fatih Terim. Motivul: românul era jucătorul desemnat pentru a executa penalty-ul, dar nu a avut tăria de a-i impune acest lucru lui Mostafa, care a ratat lovitura de pedeapsă.
Cicâldău este cel care execută penalty-urile la echipa noastră. Mostafa a luat mingea și a spus că bate el. Ar fi trebuit să îi lase pe Cicâldău să execute. Sigur, nici Cicâldău nu trebuia să-l lase pe el. Ar fi trebuit să îi spună : ”Eu sunt cel care execută penalty-urile, eu trag”. Bun simț, ce să facem?”, a declarat Fatih Terim potrivit celor de la Fanatik.
Terim s-a plâns de numărul mare de penalty-uri ratate de echipa sa. Tehnicianul a mai adăugat că toată lumea știe că Cicâldău ar fi înscris.
Cred că avem un record de a rata penalty-uri în momente cruciale. Sezonul trecut, Babel în meciul cu Denizlispor. A marcat primul penalty, apoi Emre i-a luat mingea când trebuia să îl execute pe al doilea. Dacă câștigam cu 3-0, poate ne întorceam la Istanbul campioni, la golaveraj! Asta e, s-a scris, toată lumea știe că Cicâldău ar fi înscris”, a mai spus „Împăratul” Terim.
După 10 etape, Galatasaray se află pe locul 8, cu 17 puncte după 10 partide, în timp ce Besiktas a urcat până pe locul 3, având 20 de puncte. Liderul clasamentul este Trabzonspor, cu 24 de puncte, cu 4 mai mult decât urmăritoarea Hatayspor.