Temperaturi de foc pe data de 30 iulie, anunță ANM! Aceasta ar putea fi cea mai călduroasă zi din an, iar meteorologii au emis chiar un cod galben de caniculă! 21 de județe și Capitala se află sub avertizare de vreme extremă, fiind anunțate nu mai puțin de 39 de grade Celsius.
„Foarte probabil că joi se vor înregistra cele mai ridicate valori, în această vară, până în prezent. Până în momentul de față, cea mai ridicată temperatură pe care am înregistrat-o în această vară este de 36,3 grade, înregistrată în luna iunie. Privind la statistica valorilor din țara noastră, această valoare este adevărat că este mai ridicată decât ceea ce ar trebui să înregistrăm în mod normal, este o temperatură ce caracterizează o zi caniculară, dar este o temperatură foarte departe de zilele de vară în care în țară noastră, pe spații extinse în zonele de câmpie, se înregistrau peste 37 de grade.
Prin urmare, valorile termice pe care le apreciem a se înregistra mâine, în partea de sud a țării, respectiv temperaturi de peste 37 de grade, mergând poate până la 39 de grade, temperatură înregistrată la umbră, la doi metri deasupra pământului, ar fi de maximum 39 de grade”, a spus Gabriela Băncilă, directorul ANM.
Meteorologul mai spune că temperaturile caniculare nu se vor opri aici, ci vor continua, posibil, și vineri. Prognoza meteo de săptămâna viitoare însă ar putea să vină cu informații legate despre noi zile caniculare.
”Aeste valori termice vor mai fi de interes și pe parcursul zilei de vineri, cel puțin pentru regiunile din sudul țării. (…)
La sfârșitul săptămânii, apreciem că aceste valori termice vor diminua că valoare, respectiv temperaturi care să nu mai atingă 35 de grade, dar este posibil ca pe parcursul săptămânii viitoare să mai vorbim despre zile în care pragul de caniculă, respectiv 35 de grade la umbră, să fie atins”, a conchis Gabriela Băncilă, directorul ANM.