Alertă de praf saharian în România! Conform unui comunicat emis astăzi de ANM, a fost lansată o alertă. Specialiștii spun că modificările modelelor de circulație asociate cu schimbările climatice, sunt cauza acestor fenomene. Majoritatea, din păcate, au dus la o creștere a frecvenței și intensității fenomenelor de praf saharian. Așa se face că, astăzi, avem o alertă de praf saharian în România, iar ANM anunță și care sunt zonele afectate.
La această oră, cel puțin în sudul țării, vântul s-a intensificat. Cu toate astea, ANM a emis o nouă avertizare de Cod Galben pentru azi, vineri și sâmbătă. Meteorologii anunță disconfort termic ridicat în vestul, sudul și estul teritoriului, după cum urmează:
„Joi, vineri și sâmbătă (25, 26, 27 august) în vestul, sudul și estul teritoriului disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18…21 de grade.”, spune ANM.
O altă avertizare, tot de Cod Galben, anunță local și temporar, „intensificări ale vântului cu rafale de peste 55…60 km/h” în județul Tulcea.
Pentru ziua de astăzi, meteorologii ANM vorbesc despre modificările modelelor de circulație asociate cu schimbările climatice au dus la o creștere a frecvenței și intensității fenomenelor de praf saharian în Bazinul Carpatic. Conform noilor informații, se va abate peste România nu nou nor de praf saharian, în primă fază în estul țării, în Moldova. Ulterior, în funcție de curenții de aer, fenomenul s-ar putea extinde și în alte zone, conform comunicatului ANM:
„Începând cu data de 23.08, la început în zona Moldovei, apoi în extindere către sudul României, circulaţia generală a aerului dinspre est către vest-sud-vest a favorizat transportul unei mase de aer ce conţine particule de praf saharian de concentraţii nu foarte ridicate.
Având în vedere ca în vecinătatea nord-estică a României, presiunea atmosferică s-a menţinut relativ ridicată şi că acest câmp de presiune relativ ridicată ocupă aproape toată partea de nord-nord-est a continentului, a fost favorizată pe de o parte circulaţia estică a aerului la nivelul solului şi pe de altă parte, staţionarea sau concentrarea acestor particule de praf saharian în straturile de aer din imediata apropiere a solului (pentru că un câmp de presiune atmosferică ridicată este caracterizat de mişcarea aerului pe verticală, de sus în jos)”, spune ANM în comunicat.