26 nov. 2020 | 14:27

Alegeri parlamentare 2020. Cu ce acte merg la vot cei din Diaspora

Politică
Alegeri parlamentare 2020. Cu ce acte merg la vot cei din Diaspora
În 6 decembrie avem parte de alegeri parlamentare 2020, iar românii sunt așteptați la vot. (foto Inquam / Octav Ganea)

În 6 decembrie avem parte de alegeri parlamentare 2020, iar românii sunt așteptați la vot. Atât în țară cât și în diaspora se fac pregătiri intense ca votul să decurcă conform legii. În același timp va trebui să se țină seama și de restricțiile impuse de pandemie.

Alegeri parlamentare 2020

Conform declarațiilor oficiale, orice român va putea s-și exercite dreptul de vot la aceste alegeri parlamentare 2020, în orice secție de votare aflate în afara țării. Votantul român, din diaspora, va avea obligativitatea să facă dovada domiciliului sau a reşedinţei. 

Orice cetățean român, aflat pe teritoriul oricărui alt stat, decât România, va putea participa ca votant la scrutinul de alegeri parlamentare 2020. Iși vor putea exercita dreptul de vot la toate secțiile de votare stabilite în Ambasadele României pe teritoriul statului respectiv.

Vor fi obligați ca la intrarea în secția de vot să facă dovada atestării reședinței. Conform BEC documentele expirate în perioada 1 martie – 6 decembrie, sunt valabile. Documentele pot fi prezentate în orignal, copie sau transmise electronic către secția de votare.

Cu ce acte merg la vot cei din Diaspora

Pentru scrutinul de alegeri parlamentare 2020, Ministerul de Externe a anunțat noile modificări, pentru ca fiecare cetățean român, aflat în străinătate să poată vota. Românii care fac dovada reședinței, dar termenul de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie, vor putea vota.

MAE va întocmi cu cel puțin 48 de ore lista cu documentele românilor ce atestă termenele de valabilitate sau care au expirat înainte de data de 1 martie. Această decizie este valabilă doar pentru votanți, nu și pentru candidați.

”Până cel mai târziu cu 48 de ore înaintea primei zile a votării, MAE întocmeşte şi aduce la cunoştinţă publică lista documentelor ce atestă reşedinţa în străinătate ale căror termene de valabilitate au expirat anterior datei de 1 martie 2020 şi care sunt considerate valabile de statul emitent.”, anunță BEC.

Noile reglementări, așa cum spuneam, nu se aplică și candidaților din circumscripțiile electorale pentru cei aflați în afara granițelor României. Conform BEC, decizia se aplică la angajații din misiunile diplomatice, consulate și celelalte instituții reprezentative ale statului român peste hotare.

”Condiţia prezentării unui document ce atestă reşedinţa în străinătate nu se aplică în cazul candidaţilor. Dacă aceştia candidează în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, personalului misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale din străinătate, militarilor, poliţiştilor şi personalului civil român din instituţiile sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională trimişi în misiune în teatre de operaţiuni din străinătate.”, precizează BEC.

 

Parteneri
EXCLUSIV Cum să faci zeama de la piftie să iasă limpede. Trucul la care apelează câștun igător Chefi la cuțite
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Cumetrie politică la PNL. Cum a ajutat-o liderul filialei Sector 4, Ionuț Stroe, pe fina sa să obțină o funcție publică
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum s-a afișat fiica Ralucăi Moianu cu soțul ei. Mara a uimit pe toată lumea când a anunțat că e gravidă la 19 ani, cu un bărbat mai în vârstă
Unica.ro
Se lansează două noi posturi de televiziune. Ce fac frații Micula, de fapt
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Secretul pe care Ion Iliescu îl va lua în mormânt. Procurorul care a lucrat la dosarul Revoluţiei Române aruncă bomba
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Românii vor fi CONTROLAȚI la GRANIȚA cu BULGARIA! Se ÎNTÂMPLĂ de la 1 ianuarie 2025
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro