În cazul în care parcarea ți-a dat bătăi de cap până acum și te-ai supărat mereu când locurile nu erau unele spațioase, este foarte posibil să îți dai seama că, de când ți-ai luat carnetul, tehnica de parcare a fost una greșită. Ce s-a descoperit acum îți va da peste cap toate informațiile strânse de-a lungul anilor.
Un american a descoperit un truc inedit ce ne-ar putea schimba toată viața. Locurile de parcare sunt din ce în ce mai puține și mașinile mult mai mari, așa că, de multe ori nu putem să parcăm pentru că nu ne putem da jos din bolid. Aceste lucruri ne îngreunează foarte mult viața, dar secretul pe care toată lumea ar trebui să îl respecte s-a aflat abia acum.
Nu mică i-a fost mirarea unui bărbat din America în momentul în care a mers să își ridice o mașină de la reprezentanța General Motors și a observat că parcarea era extrem de diferită. Fiecare automobil era pus pe linia din stânga a locurilor de parcare, așa că acesta le-a destăinuit tot ce a observat și internauților. Dacă se respectă această regulă, există destul loc pentru ca ambele uși să fie deschise.
Dacă acest mod de a parca ar fi respectat de toți șoferii, se pare că mașinile nu ar mai fi lovite și ar exista mai mult loc pentru automobilele mari ce sunt greu de parcat. Bărbatul din America a decis să realizeze un videoclip pe care l-a distribuit ulterior pe o platformă pentru ca secretul să îl afle mai multă lume.
Bineînțeles, videoclip-ul a strâns foarte multe aprecieri și comentarii într-un timp record. Bărbatul ce l-a postat le-a spus tuturor că metoda ar trebui să fie folosită în parcările supermarket-urilor pentru a evita orice fel de problemă ce le-a dat bătăi mari de cap șoferilor. Mulți i-au dat dreptate, mai ales pentru că toată lumea se plânge în momentul în care locurile de parcare nu sunt destul de încăpătoare.
„Ce-ar fi dacă v-aș spune că toți am parcat greșit până acum. De aici ridicăm camionetele GM, uitați cum sunt parcate – sunt parcate pe linie. Vedeți spațiul egal dintre ele? Imaginați-vă că toată lumea la supermarket ar parca pe linie, ar reduce loviturile și ar rămâne suficient spațiu pentru a ieși din mașină. Am parcat greșit în tot acest timp.”, a transmis bărbatul.
@bigbruva_77How to properly park in a parking space ##educationtiktok ##learnintiktok ##lifehack ##fypシ ##BombPopAwards