11 apr. 2023 | 08:38

Afacerea de 50 de milioane de euro a lui George Copos. Nu are niciun risc, cum plătește creditul, de fapt

Diverse
Afacerea de 50 de milioane de euro a lui George Copos. Nu are niciun risc, cum plătește creditul, de fapt
George Copos și dosarele sale penale

După ce o perioadă lungă de timp nu s-a mai auzit nimic de fostul patron al Rapidului, condamnat în cel puțin două dosare penale, George Copos revine în prim plan cu o afacere cel puțin dubioasă. Este vorba de afacerea de 50 de milioane de euro a lui George Copos, la care acesta nu are niciun risc. Citește mai departe și află detaliile despre cum plătește creditul, de fapt.

George Copos și dosarele sale penale

În 2014, pe atunci un om de afaceri cu mare influență și finanțând și o echipă de fotbal, George Copos era acuzat și trimis după gratii în celebrul dosar „Loteria I”, La acel moment judecătorii îl găseau vinovat pe afacerist și îi dădeau o decizie definitivă de patru ani în spatele gratiilor. Dar, cum George Copos își descoperea și veleitățile de scriitor, acesta scria o carte și, pe baza acesteia conform legii, era eliberat.

Numai că, brațul lung al legii descopera că, de fapt, cartea publicată de Copos era un plagiat, și astfel afaceristul era chemat din nou în fața magistraților într-un nou dosar, în anul 2021.

Cu toate astea, odată iești din închisoare, s-a dovedit că afacerile deținute de George Copos sunt înfloritoare, iar cea mai recent este afacerea de 50 de milioane de euro, dar nu oricum făcută, ci cu statul, mai exact cu ajutorul CEC Bank, bancă deținută majoritar de stat prin intermediul Ministerului de Finanțe Publice care deține pachetul majoritar de acțiuni.

Care este afacerea de 50 de milioane de euro a lui George Copos

Conform celor de la Newsweek, George Copos reușea să ia un credit în 2017, valoarea fiind 50 de milioane de euro, de la CEC Bank. Cu banii primiți de la banca de stat, afaceristul avea să construiască unul din cele mai importante imobile de birouri din zona „Piața Presei Libere” (Casa Scânteii), ulterior dând spre închiriere spațiile acestuia.

Marea surpriză de-abia acum vine, și anume că cel puțin 10 etaje ale imobilului Ana Towers Offices sunt închiriate chiar către CEC Bank, încă din 2020, conform publicației menționate, banca plătind chirie pentru spațiile folosite.

Vezi și: Moștenitoarea surpriză a imperiului lui George Copos. Câte milioane de euro va primi

Afaceri pe creditul CEC Bank, cu CEC Bank

Banii primiți de George Copos pe închirierea celor 10 etaje de birouri sunt returnați către CEC Bank pentru plata creditului pentru afacerea de 50 de milioane de euro a lui George Copos. O adevărată încrengătură și o afacere de tip suveică a reușit afaceristul Copos.

Aceeași publicație, în încercarea de a afla adevărul, a luat legătura cu omul de afaceri, iar acesta declara că la momentul stabilirii acestor contracte nu se afla în postură decizională. Ba mai mult, spun cei de la Newsweek, Liliana Mateiaș, Central Financial Officer (CFO, directorul financiar) al Ana Tower Offices SRL, vorbește de condițiile dure impuse de bancă:

„Condițiile pe care CEC Bank le-a impus la data acordării creditului au fost împovărătoare, dovada o constituie faptul că, pentru creditul acordat plătim o marjă de dobândă aproape dublă față de marja de dobândă pe care o plătim la credite similare acordate de alte bănci grupului de societăți Ana.”, declară Liliana Mateiaș pentru Newsweek.

Lucrurile au o încrengătură și mai adâncă, și anume finul lui George Copos, care deține o companie de consultanță fiscală și audit, PriceWaterHouse Coopers (PWC), este un alt chiriaș, dar pe 5 etaje din același complex de birouri.

Deși oficialii CEC Bank au decis să nu comenteze situația de fapt, s-a autosesizat Curtea de Conturi, care a demarat deja o cercetare amănunțită a acestui contract dintre Ana Towers Offices și CEC Bank. Deocamdată reprezentanții CCR nu au dat publicității nicio informație, cercetările fiind în curs de derulare.

Parteneri
Drama actorului Valeriu Pavel Dan. Ce a îndurat cu un an înainte de moarte
Redactia.ro
De ce se pune orez la varza murată. Metoda folosită de adevăratele gospodine
Click.ro
„Putin are o retorică din ce în ce mai iresponsabilă.” Reacția NATO după ce o dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României
Digi24
Propunerea INDECENTĂ primită de Prințesa Diana de la un celebru miliardar. E INCREDIBIL ce a putut să-i spună!
Vocea.biz
Ea e 'prințesa' lui Țiriac! Cu ce se ocupă Ioana, singura fiică a miliardarului român / FOTO
Unica.ro
Secretul gogonelelor murate. Cum rezistă perfect peste iarnă
EVZ.ro
Lora o pune la punct pe Ilinca Vandici după ce aceasta a comentat despre nunta cântăreței! Ce a enervat-o la culme pe artistă 
Spynews
Ordin de la Comisia Europeană. România e obligată până în 2030
Capital.ro
Sfântul pe care îl sărbătorim azi, 18 octombrie. O mulțime de români îi poartă numele. E cruce neagră în calendar
Avantaje
AMENZI de 3.000 de lei pentru cei care STAU LA BLOC. ACUM e total INTERZIS
Mediaflux
Cum arată Gina Felea în 2024! A împlinit recent 40 de ani și a trecut printr-o transformare uriașă | FOTO
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Imagini din garsoniera în care locuiește Ioana Tufaru, după ce a plecat din casa lui Gigi Becali: „Luca are în sfârșit camera lui”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro