28 apr. 2023 | 14:18

Afacerea cu care Petre Buduru a dat lovitura. Ce a făcut fostul președinte de club din fotbalul românesc

Social
Afacerea cu care Petre Buduru a dat lovitura. Ce a făcut fostul președinte de club din fotbalul românesc
Petre Buduru si-a vandut afacerea

Afacerea cu care Petre Buduru a dat lovitura. Ce a făcut fostul președinte de club din fotbalul românesc împreună cu un fost director al Portului Constanța. Noua investiție se ridică la aproape 96 de milioane de lei plus TVA.

Petre Buduru a dat lovitura în afaceri. Cum a încasat bani grei

O companie a intrat de curând sub controlul JT Grup Oil SA, distribuitorul de carburanți deținut de omul de afaceri Jean-Paul Tucan.

Această companie se pregătește să construiască un terminal de import și export de produse petroliere în portul Constanța, care va avea o capacitate de stocare de 30.000 de tone de motorină și 1.500 de tone de biodiesel.

Investiția beneficiază și de fonduri europene

De asemenea, proiectul va fi realizat și cu fonduri UE nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014 – 2020.

Astfel, avizele și autorizațiile legale pentru proiect s-au obținut de către firma Astra Oil Prod SRL, care a fost deținută până de curând de fostul jucător, antrenor și președinte de club de fotbal Petrică Buduru (80,27%) și de Ciprian Hanganu, fost director coordonator la compania de stat Administrația Porturilor Maritime Constanța (19,73%), care este proprietară a terenului de peste 1,2 hectare pe care se va desfășura investiția.

Cu cât a fost vândută firma

Cei doi asociați au vândut firma către JT Grup Oil în februarie 2023, pentru suma de 1,05 milioane euro, potrivit profit.ro. Numele firmei a fost schimbat, transformându-se din Astra Oil Prod în JT Oil Terminal Constanța.

De asemenea, JT Oil Terminal Constanța a demarat deja o licitație pentru angajarea de contractori care să ridice terminalul petrolier nou. Valoarea totală a investiției se ridică la 95,8 milioane lei plus TVA, cu termenul de execuție fiind de 2 ani.

Ce se arată în studiul de fezabilitate al proiectului

„În anul 2022, importurile (de motorină ale României – n.red.) au ajuns la un nivel maxim și se așteaptă ca până la sfârșitul anului să ajunga la 1,9 milioane tone. Această creștere nu se datorează creșterii consumului pe România, ci exportului pe piața din Ucraina, din cauza războiului.

Această creștere se va menține încă câțiva ani, având în vedere că porturile de produse petroliere la Marea Neagră din Ucraina au fost distruse. Datorită acestui lucru, Oil Terminal (compania de stat care operează terminalul existent – n.red.) lucrează la capacitate maximă, dar nu acoperă decât 7-8% din consumul lunar de motorină al Ucrainei, care înainte de război era de circa 4,5 milioane tone lunar.

Din acest lucru rezultă că este benefică construcția a încă unui terminal, care să asigure logistica pentru exportul de motorină în țările riverane Bulgaria, Moldova, Serbia și Ucraina și chiar și livrările în depozitele din România, având în vedere că cererea crește cu circa 50-60.000 tone anual”, se precizează în studiul de fezabilitate.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Călin Georgescu, un produs TikTok, provoacă o undă de șoc în primul tur de scrutin. Ce se știe despre independentul de pe locul 3
Click.ro
Șoșoacă a transmis live din cabina de vot și a făcut circ în secție: „Blestemați să fiți tot sistemul”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro