Războiul dintre Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu continuă! Acesta i-a făcut plângere fostei soții, astfel că dacă bruneta o să fie găsită vinovată, ea riscă închisoare de la 6 luni la 3 ani sau o amendă. El a discutat despre motivul pentru care s-a ajuns la așa ceva.
Silviu Prigoană o acuză pe fosta soție de faptul că a întârziat cu plata pensiei alimentare pentru copiii pe care îi au împreună. Acesta a punctat în declarație că Adriana Bahmuțeanu nu și-a onorat obligațiile legale pe care le are față de minori.
„Copiii sunt la mine de 3 ani iar ea a uitat să-și plătească obligațiile. Legea prevede mai multe, în afară de a treia parte din venituri pentru doi copii: trebuie să susții copiii, întreținerea lor și așa mai departe.
În 3 ani de zile a trimis 5.000 de lei și asta după ce am depus o altă plângere penală, ca să justifice că ea plătește. Iar deunăzi am mai primit 1.000 de lei.
Ea a justificat că nu are venituri, iar legea spune că dacă nu ai venituri, trebuie să plătești a treia parte din venitul minim pe economie.
Doar că dânsa, din greșeală, a candidat la Primăria Sectorului 1, unde și-a depus o declarație de avere, în care a scris că a avut 64.000 de lei într-un an. „, a spus Silviu Prigoană pentru WOWbiz.ro.
De asemenea, Silviu Prigoană a susținut că nu este supărat pe fosta lui parteneră, însă a depus plângere penală pentru că este vorba despre banii copiilor. Acesta își dorește ca micuții pe care îi are cu Adriana Bahmuțeanu să beneficieze de tot ce este mai bun.
„Cât au fost copiii în partea cealaltă (la Adriana. n.r.), cred că am fost singurul cetățean onest al planetei care a trimis pensia alimentară zilnic. N-a contat că e Revelion, Crăciun sau sărbătoare legală.
Prin Poșta Română, cu aviz de primire, conform legii. Copiii mei mănâncă zilnic, nu o dată pe lună.
Eu nu sunt supărat pe ea, nici încrâncenat. Dar e vorba de banii copiilor. Banii de studii ai copiilor. Dacă copiii sunt deștepți și merg la facultate, nu se termină la 18 ani plata pensiei alimentare, se continuă până la terminarea studiilor „, a mai zis el.
Între timp, Adriana Bahmuțeanu a explicat că se simte hărțuită, ținând cont că nu este prima oară când Silviu Prigoană îi face plângere penală. De asemenea, bruneta l-a rugat pe fostul soț să se întâlnească într-un loc pentru a vorbi. Cei doi discută, momentan, doar prin notificări.