Adriana Bahmuțeanu trece prin momente tensionate. Aceasta a ajuns de urgență pe mâna medicilor. Ce a pățit fosta prezentatoare de televiziune și de ce a fost neapărat nevoie de operație? Care este starea de sănătate a brunetei?
După ce a râvnit fără succes la Primăria Sectorului 1, au apărut problemele de sănătate pentru Adriana Bahmuțeanu. Cunoscuta fostă prezentatoare de televiziune a fost operată la scurt timp după ce alegerile locale s-au încheiat. Vedeta a fost și de această dată transparentă cu fanii ei și le-a mărturisit care a fost problema care a adus-o în acest stadiu. Efortul pe care l-a depus în campanie și-a spus cuvântul. În urmă cu câteva ore, bruneta a ajuns pe mâna medicilor. Aceasta avea probleme vechi cu vericele, iar acum s-au agravat. Totul ar fi fost din cauza kilometrilor parcurși zilnic în perioada campaniei. Fosta soție a lui Prigoană a recunoscut că trebuia ca această operație să fi avut loc în urmă cu mai mult timp, dar a tot amânat-o până s-a ajuns în acest punct în care s-a întâmplat inevitabilul.
„În campanie am mers câte 20 de kilometri pe zi, 10 dimineața și 10 seara. Nu am vrut să fac campanie electorală din mașină, am preferat să merg între oameni, pentru că asta cred că trebuie să facă orice politician. Însă lucrul ăsta m-a costat scump. Picioarele s-au umflat, am dureri mari, așa că a trebuit să mă programez pentru operație. Ar fi trebuit să mă operez de mai multă vreme, însă mi-a fost frică. Data trecută am venit împreună cu Mihai Mitoșeru și a ajuns el să fie operat în locul meu, pentru că medicii și-au dat seama că situația la el e mult mai gravă. Acum a venit și rândul meu, din păcate”
Adriana Bahmuțeanu (Sursa: wowbiz.ro)
Situația în familia Prigoană – Bahmuțeanu s-a calmat într-un sfârșit. După 80 de procese și plângeri penale, foștii soți s-au împăcat în urmă cu un an de dragul băieților pe care îi au împreună. Aceștia au îngropat securea războiului pentru ca cei mici să reușească în cele din urmă să crească în armonie. Din cauza certurilor repetate și a situației din familie, ambii băieți au fost afectați și au fost diagnosticați cu hiperactivitate cu deficit de atenție, adică ADHD.
„Eu am insistat la protecția copilului pentru consiliere psihologică deoarce Eduard și Maximus nici nu vorbeau cu tatăl lor. După consiliere s-au dus la vizite, s-a reluat relația, a fost totul foarte bine, însă au hiperactivitate cu deficit de atenție, adică ADHD, o tulburare de comportament pe care o dezvoltă copiii din familii conflictuale și divorțate. Primul pas spre terapie este comunicarea dintre părinți, chiar dacă sunt divorțați”, spunea aceasta în cursul anului trecut, pentru click.ro.