Adrian Mutu are viață tot mai grea la Rapid. După meciul cu CS Universitatea Craiova, galeria i-a cerut să plece, iar cu trei zile înaintea partidei cu FCSB s-a întâlnit cu fanii care l-au contestat. Liderul suporterilor a dezvăluit care a fost mesajul pentru antrenorul echipei din Giulești.
Adrian Mutu are sprijinul conducerii, dar l-a pierdut pe cel al fanilor. Antrenorul a fost aspru contestat la finalul meciului pierdut cu CS Universitatea Craiova și i s-a cerut să-și dea demisia și să părăsească echipa. Acționarul Dan Șucu și președintele Daniel Niculae nu au fost de acord cu această poziție a suporterilor și au transmis că își susțin antrenorul. Cei doi conducători au explicat că jucătorii sunt cei care sunt „sub lupă”, iar la finalul campionatului câțiva dintre ei își vor face bagajele.
„Briliantul” are însă o misiune foarte dificilă. Duminică, Rapid înfruntă marea rivală FCSB, într-un meci din etapa cu numărul cinci din play-off, iar fanii i-au făcut o vizită în cantonament. A vorbit despre acest lucru liderul galeriei, Liviu Ungureanu.
„Am avut o discuție cu Adrian Mutu, în care i-am spus că la Rapid doar rezultatele contează. Noi i-am strigat demisia marelui Nae Manea, i-am strigat demisia lui Șumudică, i-am strigat demisia lui Mihai Iosif, care ne-a promovat, Pancu a fost înjurat ca la ușa cortului, la fel i s-a cerut demisia.
La Craiova a fost normal ce s-a întâmplat. După șase rezultate negative, în care tu nu ai adus victoria și nu ai adus bucurie în Giulești, nu cred că a fost ceva ieșit din comun. Am văzut că toate lumea a făcut o conspirație, a fost deranjată. Toată lumea vrea pe stadion doar aplaudaci, nimeni nu mai vrea galerie. Pentru că galeria deranjează când nu mai sunt rezultate.
Noi nu suntem aplaudaci, suntem suporteri. Ei vor aplaudaci care stau jos, consumă popcorn, nu își spun niciodată părerile și pleacă acasă”, a spus Liviu Ungurean, la Fanatik.
Nu este prima oară când fanii Rapidului îl contestă pe Adrian Mutu. Au făcut scandal și în momentul în care antrenorul a vrut să colaboreze cu Eduard Stăncioiu, un portar care a activat la rivala FCSB. Fostul atacant al echipei naționale a fost nevoit să renunțe la planul lui și Stăncioiu nu a mai semnat cu trupa de lângă Podul Grant
În anul centenarului rapidist, fanii ar fi vrut ca echipă să lupte la titlu, dar formația din Giulești ocupă locul cinci și se află la 11 puncte de liderul Farul Constanța.