Adrian Mititelu este furios! Cristi Săpunaru a fost suspendat doar o etapă după scandalul de la meciul U.Craiova 1948 – Rapid, desfășurat la Târgu Jiu. Patronul oltenilor este convins că jucătorul a fost tratat cu mare indulgență de Comisia de Disciplină a FRF și că oficialii clubului din Giulești au pus la cale o diversiune.
Adrian Mititelu a fost foarte surprins când a aflat că fundașul Cristi Săpunaru a fost suspendat doar o etapă și obligat să achite o amendă de 9.400 de lei. Jucătorul formației Rapid s-a bruscat cu jandarmii, a scuipat şi înjurat în direcţia unor suporteri. Scandalul a continuat și la vestiare când a vrut să se bată cu unul dintre apropiații lui Adrian Mititelu. Decizia în cazul Cristi Săpunaru a fost anunțată la trei săptămâni distanța de la meci de Comisia de Disciplină a FRF.
„Ce să comentez eu… Dacă mai zic ceva mă trezesc iar cu un milion de înjurături şi reproşuri… Aşa că prefer să mă abţin, mai ales că aveam foarte mulţi amici rapidişti şi amiciţia s-a încheiat după acest eveniment de la Târgu Jiu, care 100% nu se datorează clubului nostru sau mie, ci din cauza acţiunilor făcute de acest jucător, unul valoros de altfel ca şi jucător, dar cu mari probleme de comportament.
Până la urmă tot noi am ieşit mai prost de aici, cu 50.000 de lei amendă… În fiecare an plătim 4-500.000 de lei amenzi pentru chestiuni legate de organizarea meciurilor, de suporteri… Noi, entităţile sportive nu avem capacitatea să ţinem sub control astfel de evenimente, dar ni se pun în cârcă”, a declarat Adrian Mititelu.
Patronul oltenilor este convins că cei din comisie au fost indulgenți cu jucătorul pentru că s-au lăsat „vrăjiți” de diversiunea conducătorilor din Giulești care au strigat că Săpunaru a fost cel agresat.
„A fost o diversiune făcută de cei de la Rapid pentru a distrage atenţia de la gesturile lui Săpunaru. Acei oameni au apărut după ce scandalul a luat proporţii”, a mai spus Mititelu.
Mihai Stoica a criticat mereu derapajele lui Cristi Săpunaru. A fost ironic în momentul în care a aflat că Săpunaru a scăpat „atât de ieftin”.
„Ce e interesant e faptul că dacă o suspendare este mai mică de patru etape, nu se poate face recurs. Ar fi trebuit Comisia de Recurs, astăzi… Poate câştiga recursul şi îi dădea o repriză de suspendare. E o glumă, totul e o glumă”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Fostul arbitru FIFA Ion Crăciunescu a declarat că Săpunaru ar fi trebuit să fie suspendat cel puțin cinci etape.