01 iul. 2020 | 11:39

Admiterea la liceu 2020. Ce trebuie să știe elevii: pe 10 iulie se încheie tot

Știri generale
Admiterea la liceu 2020. Ce trebuie să știe elevii: pe 10 iulie se încheie tot
Admiterea la liceu 2020. Ce trebuie să știe elevii pe 10 iulie se încheie tot

Anul acesta, peste 150.000 de elevi speră să intre la liceul dorit, însă acest lucru depinde mult și de nota de la examenul de Evaluare Națională. Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației, joi începe completarea opţiunilor elevilor în fişele de înscriere pentru admiterea la liceu. Mai multe detalii, în continuare.

Admiterea la liceu 2020. Ce trebuie să știi

Luni, 22 iunie, elevii au aflat notele pe care le-au obținut în cadrul examenelor de Limba și literatura română și Matematică de la Evaluarea Națională 2020, în funcție de care își vor putea da seama cât de aproape sunt de a ajunge la liceul pe care și-l doresc.

În intervalul 2-8 iulie, elevii vor completa, alături de părinți și sub îndrumarea diriginților claselor a VIII-a, opţiunile în fişele de înscriere, potrivit MEC.

Completarea opțiunilor se va face fie în unitatea de învăţământ absolvită, fie prin formular transmis electronic. În ceea ce-i privește pe absolvenții care vor să participe la admitere într-un alt judeţ, aceștia vor completa fișele în același interval de timp, fie la unitatea de învăţământ de provenienţă, fie vor transmite electronic opţiunile la unitatea de învăţământ absolvită sau, doar în situaţii excepţionale, la centrul special de înscriere din judeţul în care doresc să participe, potrivit Procedurii Ministerului Educației și Cercetării.

În data de 10 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a elevilor, iar în perioada 13-20 iulie se vor depune dosarele de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

Cum se va calcula media de admitere anul acesta

Media de admitere la liceu va fi formată din media generală pe care au obținut-o elevii la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (cu o pondere de 20%).

Așadar, calculul mediei de admitere se face astfel:

MA= 0,2 × ABS + 0,8 × EN

MA = media de admitere;
ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.

Conform datelor oficiale oferite de MEC, admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 se desfășoară potrivit cadrului normativ aprobat de Ministerul Educației.

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
Cum să păstrezi sarmalele proaspete și gustoase timp de 6 luni. Vor fi la fel de bune ca în prima zi
Click.ro
„Ar trebui să spun ultimele cuvinte?” Mesajul trimis familiei de un pasager al avionului Jeju Air, chiar înainte de prăbușire
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
După 2 soții, acum se iubește cu un bărbat! Cum i-au surprins fotografii pe cei doi. Imaginile fac înconjurul internetului / FOTO
Unica.ro
Noi schimbări pe piața asigurărilor. Românii care riscă amenzi dure
EVZ.ro
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Spynews
Dispar banii cash! Politica fără numerar. Avertisment pentru cei cu bani la saltea
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
LOVITURĂ pentru 5 MILIOANE de PENSIONARI! CIOLACU a CONFIRMAT!
Mediaflux
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Jador și Oana Ciocan s-au căsătorit în secret. Ce rochie de vis a purtat mireasa și pe cine au ales să le fie nași
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro