Celebrul impresar Bebe Mihu face lumină în scandalul dintre Maria Dragomiroiu și Elena Merișoreanu. Soțul cântăreței de muzică populară cu cel mai lung păr din shwbizul românesc a declarat ce pensie are, de fapt, Maria Dragomiroiu.
Maria Dragomiroiu nu mai are nevoie de nicio introducere. Este considerată una dintre cele mai frumoase, apreciate și populare interprete de muzică populară din România.
Implicată într-un conflict aprig cu a ei colegă de breaslă Elena Merișoreanu, pe tema pensiei pe care artista ar încasa-o de la stat, soțul Mariei Dragomiroiu rupe tăcerea și spune adevărul despre câți bani câștigă partenera sa de viață.
Bebe Mihu a subliniat faptul că el și soția sa nu au probleme financiare, ci din contră se descurcă foarte bine, datorită evenimentelor și concertelor pe care artista le onorează.
„S-a înțeles greșit, soția mea nu are pensie de 1.200 de lei. Ea a spus așa: Cum ar putea trăi cineva dintr-o pensie de 1.200 de lei?, dar nu că ea ar avea atâta. Dar, noi o ducem bine, Doamne ajută!
Maria a știut să pună găleata, când a plouat. Mulțumim bunului Dumnezeu, este un subiect închis, Maria este solicitată la evenimente.
Avem din ce trăi, cu aceste facturi enorme, care vor fi la curent și la gaze, noi avem cu ce le plăti, mai rău este de cei cu pensii mici.”, a declarat Bebe Mihu, soțul reputatei cântărețe de muzică populară, exclusiv pentru impact.ro.
Cândva bune prietene, celebrele cântărețe de muzică populară Elena Merișoreanu și Maria Dragomiroiu s-au certat acum câteva luni, când artista roșcată i-a aruncat cuvinte grele colegei ei de breaslă, făcând anumite comentarii pe seama banilor pe care Maria Dragomiroiu i-ar câștiga, ajutată de soțul ei, impresarul Bebe Mihu.
„Maria are un soț impresar, mai cântă, nu trăiește doar din pensia de 1.200 de lei, cum sunt alți artiști.”, a spus atunci Elena Merișoreanu.
Folosindu-și dreptul la replică, Maria Dragomiroiu și-a exprimat regretul față de situația actuală dintre ele două, numind-o mincinoasă și răutăcioasă pe Elena Merișoreanu.
„Îmi pare rău că nu i-am spus, deși ne-am văzut de multe ori. Într-un an, de ziua mea, Elena a venit la TV și a vorbit despre pensia mea celebră. Este un om răutăcios. De pierdut are sufletul dânsei. Eu nu sunt supărată pe ea. E mincinoasă, răutăcioasă și invidioasă. Nu poți să te duci la tv și să judeci un coleg. E prezentă la toate emisiunile pentru asta.”, povestea Maria Dragomiroiu, acum ceva luni.