În timp ce la nivel declarativ Nicolae Ceaușescu le cerea atât americanilor, cât și sovieticilor retragerea armelor nucleare din Europa, dictatorul comunist încerca să producă bombe atomice.
Astfel că într-un articol din data de 11 iulie 1989, Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei, se plângea în ziarul american New York Times că România “amenința militar” țara vecină. La vremea respectivă, România a găzduit un summit al Pactului de la Varșovia, echivalentul NATO între statele comuniste din Europa.
”La o conferință de presă de dinainte de sosirea lui (George -n.r.) Bush aici marți, domnul Horn a spus că „înalți oficiali” români au anunțat că țara lor este acum capabilă să producă arme nucleare și că va face în curând rachete cu rază medie de acțiune.”, se arată în acel articol.
În cadrul summitului, Ceaușescu s-a întâlnit cu Rezso Nyers, liderul partidului comunist maghiar. Horn a mai afirmat spus că “pe lângă amenințarea pusă de noile arme românești”, șeful Statului Major al României a amenințat implicit Ungaria.
”El a afirmat că generalul, căruia nu i-a dat numele, a spus că Tratatul de la Trianon din 1920, care este o anatemă pentru unguri, deoarece au cedat Transilvania către România, este injust pentru că Ungaria încă reține alte regiuni în care trăiesc oameni care vorbesc româna. Domnul Horn a spus că generalul a cerut ca situația să aceasta să fie schimbată”.
Horn a mai susținut că Uniunea Sovietică a fost informată de situație, dar că nu are intenție să intervină. Publicațiile vest-germane au speculat despre posibilitatea ca România să realizeze rachete cu rază medie și arme nucleare, astfel că un oficial al administrației de la Casa Albă a nega această ipoteză:
“Respingem complet rapoartele de presă potrivit cărora România are capacitatea de a construi arme sofisticate, fie că e vorba de bombe sau de rachete cu rază medie de acțiune”, spune acesta.
Generalul Mihai Pacepa, fostul șef al Securității, care a dezertat în 1978 în SUA, a spus că Ceaușescu voia să realizeze o armă nucleară de mici dimensiuni. Dictatorul libian Muammar Ghaddafi chiar i-a propus să finanțeze cercetările. Pacepa a afirmat că cercetările se derulau sub programul “Dunărea”, conform Evenimentul Zilei.
Astfel, România ar fi devenit a patra țară din Europa care ar fi avut arma nucleară. după URSS, Franța și Marea Britanie. Ceaușescu i-a spus lui Georghe Bush că România poate deveni o putere nucleară în anul 1983. La vremea aceea, acesta era vicepreședinte SUA și a vizitat Bucureștiul. Apoi, Bush a devenit îngrijorat, afirmând că România are relații apropiate cu Libia, Irakul și Iranul, însă Ceaușescu l-a asigurat îcă nu va furniza secretele legate de arma nucleară, cconform unui interviu cu Ștefan Andrei, publicat în 2011 în ziarul Adevărul.
După căderea lui Ceaușescu au mai apărut și alte dovezi. Fusese descoperit plutoniu în țara noastră. În anul 1992, s-a descoperit la Institutul de Cercetări Nucleare din Mioveni o cantitate 100 de miligrame de plutoniu. Conform site-ului rus Forum.msk, citat de Ziare.com din 2009, inspecțiile agenției au precizat că, începând cu anul 1985, România a făcut experimente secrete în vederea obținerii pe cale chimică a plutoniului și a uraniului îmbogățit. De asemenea, un alt articol al New York Times, din 12 februarie 1992, arăta că România a cumpărat în anii 80 14 tone de apă grea din Norvegia și a livrat-o în secret apoi către India.
În perioada comunistă, România avea mai multe instalații nucleare. În anul 1957, la Măgurele fusese deschis primul reactor experimental sovietic din afara URSS. De asemenea, țara noastră a convins inclusiv SUA să îi trimită un reactor nuclear de cercetare. În 1980, România a mai deschis în 1980 un reactor experimental TRIGA, de fabricație americană, la Mioveni, lângă Pitești. „România avea material cât pentru 6 bombe nucleare”, afirma Ionuț Purica, fost președinte ale Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR) și cercetător al Academiei Române, pentru Liberatatea.ro.
De altfel, la Măgurele există și acum un reaactor românesc și i se zicea ”La Baracă”. S-a încercat la un moment punerea în funcțiune:
„La un moment dat, a fost haos acolo, pentru că trebuia declarat la Agenția Internațională pentru Energie Atomică. A fost declarat, înscris în lista reactoarelor. Acum el nu este funcțional și nu mai poate fi, pentru că nu mai există sistemul de control. Este folosit doar cu scop educațional”, a mai spus Ionuț Purica. Acesta a mai spus că primele bombe atomice sovietice s-au făcut cu uraniu din România, exportat prin intermediul Sovrom Cuarțit.
Inițial, România dorea realizarea unei centrale nucleare pe Olt, cu o tehnologie sovietică. Dar aceasta utiliza combustibil nuclear produs în URSS, iar Ceaușescu nu a dorit ca țara să fie dependentă de Rusia.
”În 1968, o echipă de cercetători români s-a deplasat în SUA cu un motiv și un pretext. Pretextul era participarea la o conferință a Societății Nucleare Americane. Motivul era să convingă autoritățile americane, adică US Atomic Enegy Commission, să aprobe transferul de tehnologie nucleară canadiană către România, stat din Pactul de la Varșovia”, a declrat Ionuț Purica.
În 1970, România avea să obțină acordul SUA pentru a cumpăra tehnologia canadiană. Pe lângă tehnologia nucleară canadiană, România a mai implementat mai multe proiecte cu societăți vestice. ”Tot în 1968, URSS a invadat Cehoslovacia. Se pregătea să invadeze și România, care a condamnat intervenția URSS. Dar România era prietenă cu China. Iar China ar fi amenințat URSS că declanșează război dacă România este invadată”, a mai afirmat Ionuț Purica.