Activitatea inedită pe care toți românii vor să o facă. Ce se va întâmpla la Muzeul ASTRA, în weekend

Activitatea inedită pe care toți românii vor să o facă. Ce se va întâmpla la Muzeul ASTRA, în weekend
Activitatea inedită pe care toți românii vor să o facă. Ce se va întâmpla la Muzeul ASTRA, în weekend

Cu ocazia ASTRA Festival (AFF), vizitatorii celui mai mare muzeu în aer liber din România, Muzeul ASTRA, vor avea ocazia să vizioneze, pentru prima dată, filme din bărci care plutesc, a precizat pentru Agerpres, directorul muzeului sibian, Ciprian Ștefan.

Activitatea inedită pe care toți românii vor să o facă

„Acest mod de a urmări producţii cinematografice din bărci este o premieră pentru Muzeul ASTRA. La fel de bine, iniţiativa departamentului ASTRA Film, unitate a Complexului Naţional ASTRA, este o bună oportunitate pentru a valorifica monumentele şi întreg patrimoniul din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Vom lua toate măsurile necesare pentru ca acest demers să se desfăşoare în deplină siguranţă”, a spus Ciprian Ştefan.

Astfel, cinefilii vor avea la dispoziție 30 de bărci de unde vor putea să vizioneze producțiile cinematografice, iar într-o barcă pot sta patru spectatori ce vor plăti împreună un bilet de 30 de lei, conform reprezentanților muzeului.

Filme pe lac la muzeul Astra
Filme pe lac la muzeul Astra

De unde a pornit ideea

De asemenea, ecranul va fi amplasat între morile de vânt din muzeul în aer liber, chiar lângă lac.

„Ideea pentru programul Valuri AFF a apărut pentru că uşile cinematografelor erau închise (şi era incert când se vor redeschide) şi pentru că am dorit să oferim publicului nu doar posibilitatea de a vedea filme atunci când spaţiile ‘normale’ sunt indisponibile sau restricţionate, ci şi şansa de a participa la un experiment. Spectatorii de la Valuri AFF nu vor primi locuri pe scaune, ci locuri în bărci şi hidrobiciclete, iar spaţiul nu va fi o sală de cinema, ci un lac aflat în mijlocul celui mai frumos muzeu în aer liber din Europa. Programul se desfăşoară pe parcursul a trei zile. Spectatorii se vor ‘îmbarca’ pentru proiecţiile care vor avea loc pe un ecran imens, plasat între morile de vânt din Muzeul ASTRA. Sunt proiectate trei filme, în deschiderea cărora le propunem spectatorilor o surpriză: patru scurtmetraje din campania ‘Nature Is Speaking’, realizată de Conservation International, în care natura ne vorbeşte prin vocea unor actori celebri, şi programul ‘Arta pe scena nouă’, un proiect Ars Gratia Regalia”, spun organizatorii AFF pe site-ul oficial.

Conform sursei citate, proiecţiile vor începe de la ora 20.00, iar sâmbătă va fi prima seară când se vor putea viziona filme din bărci pe lac. De menționat este că vor fi proiectate trei scurt-metraje:„Mother Nature”, The Ocean”, „Story of Fatat”. De asemenea, proiecţiile vor continua în zilele de duminică şi luni. AFF va începe încă de vineri, de la ora 19.00, cu un concert al trupei Subcarpaţi.