Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, un tânăr de 29 de ani a decedat, după ce mașina în care se afla a intrat în coliziune cu un TIR care se deplasa din sens opus. Tragedia a avut loc în noaptea de duminică spre luni, pe DN17, pe raza localității Susenii Bârgăului.
Bărbatul a intrat frontal într-un autotren condus de către un șofer de 35 de ani, din județul Suceava. La fața locului a ajuns de urgență un echipaj SMURD, însă nu au mai putut face nimic pentru a salva viața tânărului.
TIR-ul în care s-a izbit șoferul de 29 de ani venea dinspre Suceava și mergea către Italia. Șoferul acestuia a spus că autoturismul venea pe contrasens și a virat la stânga, sperând că va putea evita impactul devastator. Din păcate, mașina a fost lovită frontal, pe partea șoferului. În urma impactului, acesta a rămas încarcerat.
„Venea pe bandă mea, am virat stânga și în momentul în care am virat stânga m-a observat și el fiind la volan avea tendința să se redreseze dar s-a redresat exact în mine. Nu știe nimeni ce viteză a avut, poate că se putea redresa dacă nu avea viteză cine știe poate a ațipit sau s-a jucat pe telefon”, a spus șoferul de TIR.
Șoferul de 29 de ani a primit primul ajutor de la o asistentă medicală, care tocmai ce se întorcea de la o nuntă. Ajunsă la fața locului, l-a găsit pe bărbat în stop cardiorespirator. Până la sosirea ambulanțelor, femeia a încercat să-i oprească sângerarea.
„Îmi pare rău să spun dar mare lucru nu am putut să fac decât să-i opresc hemoragiile și cam atât, i-am susținut capul m-au ajutat și câțiva oameni și am încercat fiecare dintre noi să îl ajutăm”, a declarat asistență.
Se pare că șoferul muncea în localitatea Mijlocenii Bârgăului, iar mașina o împrumutase de la un prieten. La locului accidentului au ajuns un echipaj SMURD și pompierii militari. Traficul în zonă a fost blocat timp de aproximativ două ore.
„La locul accidentului era o victima încarcerată în autoturism, am început manevrele de descarcerare cu utilajele din dotare. Era prin în partea laterală între capul tractor, a fost extras și predate echipajelor medicale”, a transmis Vasile Albu, ISU Bistrița-Năsăud.
Medicii de pe SMURD au aplicat imediat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat. Din păcate, au fost nevoiți să declare decesul șoferului de 29 de ani.