12 mai 2020 | 16:00

Acești români vor beneficia de o nouă pensie. Vezi dacă îndeplinești condițiile. Klaus Iohannis a promulgat legea

News
Acești români vor beneficia de o nouă pensie. Vezi dacă îndeplinești condițiile. Klaus Iohannis a promulgat legea
Apare o nouă pensie specială, pentru notari

Pensiile speciale nu doar că nu dispar, ci se și înmulțesc! O nouă pensie specială a fost stabilită prin lege și promulgată deja de președintele Klaus Iohannis, dar și publicată în Monitorul Oficial.

Apare o nouă pensie specială, pentru notari

Astfel, se stabilește un cadru legislativ unitar în ceea ce priveşte aspectele esenţiale ale dreptului la pensie specială pentru notarii publici, după ce până acum erau cuprinse în mai multe acte normative, scrie Adevărul.

Legea stabilește că notarii, membri ai Uniunii Notarilor Publici, vor contribui la sistemul propriu de pensii, gestionat de Casa de Pensii a Notarilor. Contribuția reprezintă 20% din venitul lunar asigurat, acestea fiind cheltuieli deductibile.

În sistemul propriu, notarii publici vor avea dreptul la aceleaşi categorii de pensii la care au acces şi acum, precum pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia de invaliditate, cât și pensie de urmaş.

Apare o nouă pensie specială, pentru notari

Apare o nouă pensie specială, pentru notari

Notarii au propria lor Casă de Pensii

Cuantumul pensiilor notarilor se determină prin înmulţirea punctajului mediu acumulat realizat de asigurat în perioada de contribuţie, cu valoarea unui punct de pensie. La rândul său, unctajul mediu acumulat se determină prin împărţirea sumei punctajelor lunare ale asiguratului la numărul de luni corespunzător perioadei complete de contribuţie.

Excepție este pensia pentru limita de vârstă, unde punctajul mediu acumulat se determină prin împărţirea sumei punctajelor lunare ale asiguratului la numărul de luni corespunzător perioadei complete de contribuţie. Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale, la venitul de referinţă, stabilit anual de către Consiliul de Administraţie al Casei de pensii a notarilor.

Valoarea punctului de pensie se stabileşte prin hotărâre a Biroului executiv al Consiliului Uniunii Notarilor Publici, pe baza propunerii Consiliului de Administraţie al Casei de pensii a notarilor publici şi a ultimului raport actuarial.

Parteneri
Silviu Prigoană, ultimele dorințe înainte de a muri. Ce a putut să spună cu doar puțin timp înainte să treacă în neființă
Redactia.ro
Cum arată cavoul-palat unde va fi înmormântat Silviu Prigoană?! A cerut să fie înhumat la secret, exact ca tatăl său?! Regina Întunericului: „Dacă nu-i respectăm dorința, se supără!”
Click.ro
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu Rusia
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Băieții cei mari au făcut 'fortăreață' în jurul tatălui lor. Cum l-au onorat pe Silviu Prigoană în ultimul lui drum spre casă
Unica.ro
Horoscop. Zodii care se sărută sub vâsc de Revelion. Vor avea noroc în dragoste anul viitor
EVZ.ro
Fiica lui Ioan Crișan, acuzată că ar fi plănuit asasinarea tatălui ei, și cei doi complici au fost arestați preventiv. Cum a motivat instanța decizia, după ce în octombrie toți trei au fost eliberați
Spynews
Fotbalul, lovit de o nouă tragedie. Marele sportiv s-a stins fulgerător: Nu va fi uitat
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României! CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns: „Cum să duci doi copii, noaptea, într-un cimitir?”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro