27 ian. 2020 | 14:42

Accident înfiorător pe Valea Oltului. Cine este Alexandra, tânăra de 31 de ani care a murit în urma impactului

Știri generale
Accident înfiorător pe Valea Oltului. Cine este Alexandra, tânăra de 31 de ani care a murit în urma impactului
Accident înfiorător pe Valea Oltului. Cine este Alexandra, tânăra care a murit în urma impactului

Un accident înfriorător petrecut pe Valea Oltului s-a produs aseară, 26 ianuarie. Din păcate, Alexandra, în vârstă de 31 de ani, s-a stins în urma impactului. Cine este tânăra?

Cine e Alexandra, tânăra care a murit în accidentul de pe Valea Oltului?

Alexandra Constantin și-a găsit sfârșitul în accidentul înfiorător produs în urmă cu o seară pe Valea Oltului. Accidentul s-a petrecut pe DN 7, în zona Boița din Sibiu. Din nefericire, Alexandra a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat într-unul din parapeții de plastic ce separă sensurile de mers. La scurt timp de la impact, automobilul pe care-l conducea a fost proiectat pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism care era condus regulamentar. Din cauza impactului, Alexandra s-a stins pe loc, iar medicii sosiți la fața locului nu au avut de făcut altceva decât să constante decesul. Femeia aflată în cealaltă mașină a fost rănită grav și transportată de urgență la spital. Alexandra Constantin avea 31 de ani,  era scenografă și muncea din greu pentru visul ei și pentru cariera ei din lumea teatrului.

„Alexandra Constantin, o foarte tânără scenografă a noii generații de artiști, a plecat prematur dintre noi, spre cer. Alexandra va rămâne în amintirea tuturor, prin lumile pe care le-a creat pe scenă, în teatrele din România. Sperăm ca de acolo de sus să deseneze o lume mai bună! Suntem cu gândul alături de familia îndurerată! Rămas bun, Alexandra! Drum cu lumină!”
Constantin Chiriac, directorul TNRS.

Cine era Alexandra Constantin, tânăra care a murit în accidentul de pe Valea Oltului?

Cine era Alexandra Constantin, tânăra care a murit în accidentul de pe Valea Oltului?

„Mă întreb de ce tocmai tu”

Prietenii și familia tinerei scenografe sunt într-o stare de șoc în urma veștii teribile primite. Alte zeci de persoane au transmis condoleanțe rudelor. „Știu că este nedrept să mă întreb de ce tocmai tu… Îmi spun doar că sufletul tău este un înger – copil, care s-a întors acasă și pe care Divinitatea l-a primit cu brațele deschise.

De acum, toți din raiul tău se vor bucura de râsetele și chicotele tale, Alexandra, om bun și frumos, parcă ai fost aievea… Te rog să mă ierți, chipul tău luminos ne-a părăsit dar eu nu te voi da uitării!!!!”, a fost unul dintre comentarii.

Parteneri
Limită la retragerile de numerar. Câți bani cash poți să scoți de la bancomat în România
Redactia.ro
Animalul rar care trăiește doar în România. E considerat un miracol al naturii și face parte dintr-o specie preistorică
Click.ro
Propunerea INDECENTĂ primită de Prințesa Diana de la un celebru miliardar. E INCREDIBIL ce a putut să-i spună!
Vocea.biz
Viața bate filmul! Și-a lăsat bona însărcinată, în timp ce aceasta avea grijă de copilul lui și al soției sale. Protagonistul e un actor cunoscut, urmărit de milioane de români la TV!
Unica.ro
Regele Charles, dispus să se retragă. Anunțul e pregătit
EVZ.ro
Raluca Pastramă, dezvăluiri incendiare după ce a ajuns în sala de judecată cu Pepe, fostul soț. Ce spune mama copiilor artistului
Spynews
Amendă de 1.000 de lei pentru proprietarii de mașini. Vecinii te pot reclama. Este interzis pe spațiul public
Capital.ro
Acasă la Medana și Alin Oprea. Doar în filme mai vezi așa ceva Fără exagerare, imaginile din casa lor întrec orice închipuire
Avantaje
CÂȚI ANI de MUNCĂ ÎȚI TREBUIE! PENTRU o PENSIE DECENTĂ
Mediaflux
Raluca Pastramă, dezvăluiri incendiare după ce a ajuns în sala de judecată cu Pepe, fostul soț. Ce spune mama copiilor artistului
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Ce părere are Bianca Drăgușanu despre Selina, iubita lui Victor Slav. Cum se înțeleg cele două: „Nu are de ce să-mi fie frică”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro