Accident în lanț în Argeș, acolo unde 12 mașini s-au tamponat. Șoseaua s-a transformat în patinoar

Accident în lanț în Argeș, acolo unde 12 mașini s-au tamponat. Șoseaua s-a transformat în patinoar
Accident rutier în lanț în Argeș

Un grav accident rutier a avut loc astăzi, în Argeș. Din cauza carosabilului alunecos, mai mulți șoferi au pierdut controlul volanului și s-au izbit unii în alții. În total, 12 mașini au fost implicate. Din fericire, nimeni nu a fost grav rănit.

Accident rutier în Argeș

Din cauza temperaturii scăzute în timpul nopții și a precipitațiilor sub formă de ploaie din cursul acesteia, la ivirea zorilor o șosea din Argeș s-a transformat în patinoar. Șoferii neatenți nu au păstrat distanța corespunzătoare față de celălalt vehicul din față și au intrat unul în altul. Au încercat să reducă viteza, însă nu au reușit datorită gheții de pe carosabil.

De asemenea, autoritățile nu au ținut cont de condițiile meteo și nu au împrăștiat cu nisip sau sare, astfel încât drumul să fie practicabil. Unele mașini au fost serios avariate. Cu toate acestea, din fericire, nimeni nu a fost rănit grav. Totodată, vizibilitatea a fost foarte redusă în aceea dimineață. În unele locuri chiar și sub 50 de metri.

Accident în lanț în Timișoara

Un alt accident grav de circulație a avut loc în Timișoara, acolo unde 4 mașini s-au izbit. Una dintre ele a fost proiectată în șanțul de pe marginea drumului. Incidentul rutier a avut loc la ieșirea din Timișoara spre Lugoj. A fost nevoie de intervenția pompierilor cu o autospecială de descarcerare, deoarece unul dintre șoferi a rămas blocat în autoturismul zdrobit.

În urma incidentului, trei persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Din fericire, rănile nu le-au pus viața în pericol. La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje SMURD, 12 pompieri, o autospecială cu modulul de descarcerare, una de primă intervenție și mai multe echipaje de poliție, potrivit reprezentanților ISU Timiș.

„Un barbat in varsta de 36 de ani a condus un autoturiusm pe DN 6, dinspre Timisoara spre Remetea Mare, iar, la un moment dat, a intrat in coliziune cu un autoturism din fata sa, condus de un tana de 22 de ani, pe care l-a proiectat in autoturismul din fata, condus de un barbat in varsta de 32 de ani, pe care l-a proiectat intr-un alt autoturism condus de un tanar in varsta de 19 ani. In urma impactului, au rezultat trei victime, respectiv soferul in varsta de 22 de ani al celui de-al doilea autoturism si alti doi tineri aflati in aceeasi masina. In cauza a fost intocmit un dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa„, transmit pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii IPJ Timis.

Traficul a fost blocat timp de minute bune pe ambele sensuri. Oamenii legii au început cercetările pentru a aflat cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului rutier.