23 iul. 2021 | 11:28

Accident cumplit pe DN 17C, între două autoturisme. Opt tineri au fost implicaţi, iar doi au fost transportaţi la spital

News
Accident cumplit pe DN 17C, între două autoturisme. Opt tineri au fost implicaţi, iar doi au fost transportaţi la spital
Accident cumplit pe DN 17C, între două autoturisme

În noapte de joi spre vineri, opt tineri au fost implicați într-un accident produs pe DN 17C. În impact au fost implicate două autoturisme conduse de șoferi de 18, respectiv 20 de ani. Accidentul a avut loc în localitatea Salva, potrivit Inspectoratului de Poliției Județean Bistrița-Năsăud.

Accident grav în Bistrița

În urma impactului dintre cele două autoturisme, una dintre acestea a fost proiectată în afara carosabilului, ajungând pe malul râului Sălăuța. Doi tineri au fost transportați la spital. Una dintre mașini era condusă de un tânăr de 20 de ani din municipiul Bistrița, care are permis de la sfârșitul anului 2019.

Cealaltă mașină era condusă de un tânăr de 18 ani din comuna Telciu. Acesta a obținut permisul de conducere în urmă cu aproximativ trei luni. În ambele mașini se aflau câte trei pasageri. O fată de 19 ani a fost cea mai gravă rănită. A suferit o fractură deschisă de tibie. Ceilalți pasageri au reușit să iasă singuri din mașini.

„Noaptea trecută, poliţiştii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud au intervenit pe Drumul Naţional 17C, în Salva, la un accident rutier. Din primele verificări, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Bistriţa a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 18 ani din Telciu. În urma impactului, autoturismul condus de tânărul din Telciu a fost proiectat în afara părţii carosabile. O tânără de 19 ani din Năsăud şi un tânăr de 19 ani din Rebrişoara, pasageri în autoturismul condus de şoferul din Telciu, au fost răniţi, fiind necesar transportul acestora la spital”, a transmis IPJ.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Mașină răsturnată după ce două șoferițe s-au ciocnit

Un autoturism s-a răsturnat într-o intersecție din municipiul Bistrița, după ce două mașini s-au izbit. La volan se aflau două tinere. Una dintre acestea era din Salva, în vârstă de 21 de ani, iar cealaltă din Bistrița, în vârstă de 30 de ani. În urma accidentului, un copil de 7 ani a fost rănit.

„Astăzi, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au intervenit la un accident rutier în municipiul Bistrița.
Un autoturism condus de o femeie de 30 de ani din Bistrița a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o tânără de 21 de ani din Salva.
În urma impactului a rezultat rănirea unui minor de 7 ani din cel de-al doilea autoturism, precum și a șoferiței de 21 de ani.
Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii desfășoară în continuare cercetări cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor și modalității de producere a accidentului rutier“, se arată într-o informare a IPJ BN.

La fața locului au ajuns un echipaj de ambulanță și modulul SMURD. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav, victimele refuzând transportul al spital.

PlaySport
Ireal! Uriașul Gațu a divorțat la 78 de ani și s-a cuplat cu menajera, mai tânără cu 25 de ani: Cum arată femeia care i-a luat mințile campionului mondial
Ego.ro
Larisa Popa a încins internetul! E din ce în ce mai îndrăzneață. Ireal cum s-a putut fotografia
Digi24
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut niciodată operația de separare
Cancan.ro
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
GSP.ro
Cristian Gațu a recunoscut relația cu menajera familiei » S-a afișat în public cu femeia cu 27 de ani mai tânără decât soția lui: „Nu mă simt vinovat”
Stirile PROTV
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Romania TV
Mirela Retegan a părăsit România după scandalurile repetate din Gaşca Zurli
Capital.ro
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
EVZ.ro
Vine vara! Vreme de plajă în multe zone ale țării
Adevarul
Marele baraj din Valea Jiului, investiția care a ajuns atracție turistică, dar nu va fi terminată niciodată FOTO
BZI.ro
Scandal cât casa la Gașca Zurli: Angajații Mirelei Retegan aveau salarii mizerabile!
Spynews.ro
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Libertatea.ro
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Sport.ro
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Imaginile care fac înconjurul României: Primar PNL prins cu amanta pe câmp. "Ce faci, domn primar? Este zi de post azi"
Redactia.ro
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Digisport.ro
11.000 de soldați români, trimiși la moarte sigură de un general rus: „Nu am crezut că sunteți atât de proști!” Povestea terifiantă a bătăliei de la Oarba de Mureș
Click.ro
Primele imagini cu Gianina Crișan, iubita lui Pescobar, după ce a născut! Cum s-a filmat tânăra la două săptămâni de când a devenit mamă
Viva.ro
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Digi24
Putin avertizează că Rusia va doborî toate avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt folosite din țări terțe, ele devin ținte legitime
Digi24
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit! Ea și sora ei vor să devină mame
Unica.ro
Scandalul puilor vopsiți. Ce ascund autoritățile
EVZ.ro
Cum încearcă familia lui Mirel Dragomir să se dezică de el, după ce a ucis-o pe Andreea. Gesturile prin care au dat de înțeles că l-au ”abandonat”
Spynews
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
Capital.ro
Aurul negru! Beneficiile pe care le ai dacă găsești rezerve de petrol și gaze, în propria curte. Ce spune legea
Antena 3
Antonia a renunțat la haine și a pozat provocator. Viitoarea soție a lui Alex Velea a făcut furori
TV Mania
A împlinit 69 de ani, dar cu greu i-ai putea da mai mult de 40 de ani. O mai recunosti?
Avantaje
ANAF va CONTROLA familiile! Pe 15 aprilie încep VERIFICĂRILE
Mediaflux
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Spynews.ro
Testul de atenție pe care numai geniile îl rezolvă: găsește ardeiul desenat!
Realitatea.net
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Antena 1
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Shtiu.ro