12 ian. 2020 | 11:24

Abia ai intrat în câmpul muncii? Câți bani vei primi la pensie

News
Abia ai intrat în câmpul muncii? Câți bani vei primi la pensie
Abia ai intrat în câmpul muncii? Câți bani vei primi la pensie

Pentru cei care au intrat în 2020 sau la sfârșitul anului precedent, în câmpul muncii, analiștii economici au realizat mai multe calcule pentru a afla orientativ câți bani vor primi la pensie. Iată despre ce sumă este vorba!

Câți bani vor primi la pensie cei care abia au intrat în câmpul muncii

Analiștii economici de la Asociația CFR România au aflat care va fi valoarea netă a pensiilor a celor care abia s-au angajat și care vor contribui timp de 35 de ani la fondurile publice de pensii. Important de precizat ar fi faptul suma este stabilită și în cazul celor care contribuie la Pilonul II de pensii private obligatorii, dar și în cazul celor care nu contribuie.

Mai exact, specialiștii au pornit de la premisa că tânărul care se angajează în 2020 va avea peste 35 de ani (stagiul complet de cotizare) un salariu net de 4.012 lei. Valoare a fost stabilită ținând cont de valoarea pensiilor din luna noiembrie 2019. Astfel, analiștii economici au ajuns la două posibile variante în ceea ce privește suma obținută la pensie de cei care abia au intrat sau vor intra în câmpul muncii.

pensie, bani, noii angajați

Câți bani vor primi la pensie cei care abia au intrat în câmpul muncii

Prima variantă, și anume aceea în care proaspătul pensionar nu va contribui la pensiile obligatorii private (P2), arată că aceasta va primi lunar suma de 1.275 de lei. La o cotizaţie la P2 de 3,75%, cât este în prezent, acesta va încasa lunar câte 1.084 de lei de la stat şi 544,97 de lei de la fondurile de pensii private.

În contextul în care contribuția la pensiile private obligatorii va crește, așa cum era înainte de a fi diminuată de guvernul PSD, adică o creștere de 5,1%, atunci lucrurile se modifică. Mai exact, pensia de stat va fi de 1.015 lei, iar cea privată de 741 de lei.

A doua variantă expusă de analiștii politici ia în calcul contribuția de 6% la Pilonul II de pensii, modificare care a fost anunțată de Florin Cîțu, ministrul Finanțelor pentru 2021. În aceste condiții pensia de stat va ajunge la suma de 969 de lei, iar cea privată de 872 de lei, rezultând un venit total lunar de 1.841 lei.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Amor fatal. Momentul fierbinte care a schimbat România pentru totdeauna
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro