Din ce în ce mai multe gospodine încearcă să găsească soluții mai ieftine pentru curățenie. Nu mai este nevoie să cheltui sume uriașe pentru produsele din supermarket-uri care sunt pline de chimicale și de multe ori nu își fac treaba bine. Există o metodă simplă care îți sare în ajutor. Ai nevoie doar de un ingredient pe care cu siguranță orice doamnă îl are în cămară sau într-un dulap special din bucătărie. Folosește făină într-o activitate pe care toată lumea o evită. Trucul genial salvează mult timp în ziua dedicată curățeniei. Iată cum trebuie să procedezi! Cu siguranță o să te mulțumească rezultatul rapid și eficient.
Nu mai ai nevoie de produse scumpe pentru a face curățenie. Există câteva trucuri descoperite de multe doamne de-a lungul timpului care te ajută să faci economie, dar îți și salvează timpul în ziua destinată curățeniei în casă. Cu siguranță o bucătărie curată și ordonată spune multe despre cei care locuiesc într-o casă.
Se întâmplă de multe ori ca aragazul să se păteze cu grăsime, sosuri sau arsuri. Cel mai bine este să ștergi imediat aparatul. În cazul în care nu ai apucat să faci asta și petele s-au întărit, există o metodă simplă, rapidă și eficientă care îți sare în ajutor. Mai exact, este vorba despre făina pe care trebuie să o pui pe aragaz.
Specialiștii recomandă să lași ingredientul acolo pentru cel puțin cinci minute. Freacă bine cu un burete umed partea pătată și îndepărtează mai apoi murdăria cu o lavetă curată. Grăsimea o să dispară imediat, iar aragazul tău va arăta impecabil. Dacă nu ești mulțumită de rezultat, repetă procesul.
Mai mult decât atât, dacă ești pe fugă și nu ai în casă făină, poți să folosești mălai sau sare grunjoasă și câteva picături de lămâie pentru a îndepărta murdăria. Este necesar ca și în acest caz să aștepți ca ingredientele să își facă treaba și să le lași să acționeze pentru cel puțin cinci minute.
Poți încerca aceste soluții și când vine vorba despre cuptorul cu microunde. Și acesta se poate păta foarte des, mai cu seamă că de cele mai multe ori oamenii îl folosesc atunci când nu au prea mult timp la dispoziție. Uită de produsele clasice, scumpe și pline de chimicale pe care le ai la îndemână în toate supermarket-urile!