Datorită numărului extrem de mare de persoane infectate cu noul coronavirus din ultima perioadă, CMSU a luat hotărârea de a introduce declarația pe propria răspundere. Care sunt persoanele care trebuie să o aibă la ei.
Potrivit deciziei Consiliul Municipal pentru Situații de Urgență București, persoanele care sosesc pe aeroportul Henri Coandă vor trebui să completeze acestă declarație.
În funcție de zona dinspre care călătoresc, oamenii vor fi plasați în auto izolare, carnatinați sau chiar spitalizați.
CMSU a mai luat o măsură referitoare la unitățile școlare, care, începând cu data de 20 octombrie vor avea activitatea suspendată. Toate cursurile se vor desfășura în regim online în acest caz. Decizia CMSU vine după ce rata de infectare în București a ajuns luni la 3,19 la mia de locuitori.
Totodată, purtarea măștii de protecție este obligatorie pe stradă și în toate spațiile publice deschise, inclusiv la copiii de 5 ani, astfel încât să acopere nasul și gura, potrivit Evenimentul Zilei.
În contextul creșterii numărului de infectări cu noul coronavirus, se închide activitatea restaurantelor în interior, a teatrelor, cinematografelor și a sălilor de jocuri de noroc. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din hoteluri, pensiuni sau alte unități de cazare este permisă pentru persoanele cazate. Aceste măsuri sunt aplicate pe o perioadă de 14 zile.
Premierul Ludovic Orban susține că a aflat care este principala cauză a răspândirii masive a noului coronavirus în România în ultima perioadă. Șeful Guvernului dă vina pe petrecerile private și spune că acesta este și motivul pentru care s-a luat decizia interzicerii organizărilor acestora.
De asemenea, Ludovic Orban a arătat că, imediat după alegerile locale din septembrie, în 3300 de localități au avut loc „petreceri spontane în care au participat zeci și sute de oameni” care au cântat, au scandat și unde nu s-a respectat măsura de distanțare socială.
”Această creștere a numărului de cazuri este o creștere care afectează întreaga Uniune Europeană. (…) Această creștere a numărului de cazuri s-a datorat faptului că noi am luat decizii de ridicare a restricțiilor, de reluare a unor activități. În analiza efectuată, drept cauză a îmbolnăvirilor, pe primul loc au fost evenimentele private, motiv pentru care am decis să nu mai permitem organizarea de evenimente private”, a precizat premierul Ludovic Orban, duminică seara, pentru B1 TV.