O gospodină a pus albuș de ou în mașina de spălat și a dat drumul la program. Ce s-a întâmplat în doar 30 de minute este incredibil. Ce a descoperit femeia care procedează mereu aşa, vedeţi în rândurile de mai jos ale articolului.
Aplicând acest truc, gospodina noastră a descoperit că ouăle crude au întrebuinţări la care nici nu ne-am fi gândit. Astfel, dintr-o întâmplare s-a descoperit că ouăle pot fi folosite cu scucces chiar şi pentru curăţirea petelor dificile de pe haine.
Astfel, petele de pe hainele confecţionate din lână pot fi uşor eliminate cu ajutorul albuşului de ou. Tot ce trebuie să faci este să pui rufele pătate în cuva maşinii de spălat şi să torni peste ele un albuş, nebătut, de ou.
De asemenea, albuşul de ou trebuie lăsat să acţioneze timp de 15 minute, după care se porneşte maşina la un program de clătire. Petele vor dispărea ca prin minune fără să nici cel mai mic efort.
Pe de ală parte, mai multe studii recente au relevat că ouăle sunt foarte sănătoase pentru organismul uman. Astfel, nutriţioniştii le recomandă.
„Oul este cu siguranță alimentul vedetă al unui mic dejun sănătos. Unde mai pui că oul este o esență de nutrienți- are proteine etalon, de cea mai înaltă calitate, minerale și vitamine, grăsimi esențiale- totul cu numai 80 de calorii. Dacă ar avea și un strop de fibre, am putea considera oul un aliment complet!”, a declarat Mihaela Bilic, medic nutriționist.
Celebrul medic nutriţionist a spus şi cum ar trebui mâncate ouăle, şi, cel mai imprtant, cum ar trebui preparate ca să fie benefic epentru organismul nostru.
„Întrebarea care rămâne este: cum să preparăm corect un ou? Fiert sau prăjit? Ochi sau omletă? Răspunsul are variante multiple, în funcție de obiectivele pe care le aveți.
-dacă sunteți la cură de slăbire și vă doriți ca oul să fie greu de digerat și să țină mult de foame, atunci oul fiert tare este alegerea corectă; puterea sațiogenă pentru ou este mai mare decât pentru carne sau pește, nimic nu se satură mai bine ca oul fiert!
-dacă vreți ca oul să fie ușor de digerat și de asimilat atunci trebuie să fie fiert moale, cu albușul complet coagulat și gălbenușul cleios. În gălbenuș avem o cantitate mică de proteine care se coagulează și se întăresc la tratament termic prelungit”, a mai spus Mihela Bilic.