Un fenomen meteorologic neobișnuit s-a petrecut în județul Maramureș. Pe cel mai înalt vârf montan din Borșa a nins, lucru neobișnuit pentru luna iulie. Fenomenul s-a produs pe Vârful Pietrosu Rodnei, la o altitudine de peste 2.300 de metri.
„Prima zăpadă – Vârful Pietrosul Rodnei. Temperatura scăzută de azi noapte a adus prima zăpadă pe cel mai înalt vârf montan din Borşa. Eu nu îmi amintesc să mai fi nins în iulie. În august da, a mai nins, în urmă cu 15 ani”, a scris pe Facebook primarul orașului Borșa, Sorin Timiș.
Fenomenul s-a produs ca urmare a răcirii vremii în ultimele zile. La Borșa au fost zero grade în toiul nopții, dar este un lucru neobișnuit să ningă în luna iulie.
„În ultimele trei-patru zile vremea s-a răcit treptat, iar în noaptea de marţi spre miercuri a fulguit sus pe munte, astfel că avem prima zăpadă pe Vârful Pietrosul Rodnei, la peste 2.300 de metri altitudine, înregistrată în luna iulie. Temperatura scăzută din noaptea de marţi spre miercuri a adus prima zăpadă pe cel mai înalt vârf montan din Borşa, au fost, cred, zero grade. Sus pe vârf era cernut alb. În luna iulie eu nu îmi aduc aminte să fi nins, în urmă cu 15 ani, în luna august, a mai fost o fulguială sus pe munte, dar nu în iulie”, a declarat primarul orașului Borșa.
Sorin Timiș a precizat că zăpada s-a putut observa chiar și din localitate.