După al unsprezecelea copil, o mamă este convinsă că familia ei este acum completă și se poate liniști. Multora li s-ar putea părea ciudat numărul, dar întregul ei efort a avut un scop.
Unii ar crede că a făcut 11 copii cu scopul de a înșela statul și de a obține ajutoare, dar nu a avut nicio legătură cu asta. Mama familiei Brett și-a dorit din totdeauna o fetiță și zece copii pe care i-a născut au fost băieți. Până la nașterea fetei, au ajuns deja în criză de imaginație vizavi de modul în care să-și numească copiii.
Chiar și după ce a născut zece copii, nu s-a dat bătută, iar ea împreună cu soțul ei au mai făcut unul. Din fericire, de această dată, universul a ținut cu ei și a reușit să nască o fetiță sănătoasă. Deși nu o ajută foarte tare această performanță, Alexis Brett a fost numită ca fiind singura femeie din Marea Britanie care a născut zece băieți unul după altul.
La doi ani după ce s-a născut mezinul familiei, femeia a fost gravidă din nou. După ce l-a născut pe Rothagaidh, iar femeia ajunsese la vârsta de 39 de ani, a rămas însărcinată cu o fetiță. Numele fetiței este Cameron, care s-ar putea să ți se pară destul de băiețos, dar probabil că și-au format mâna la astfel de nume.
Vârsta copiilor din familia Brett variază acum de la 2 ani și până 17 ani. Împreună cu părinți, vorbim de 13 persoane care locuiesc în aceeași casă. Activitatea zilnică a lui Alexis, deși pare simplu că petrece majoritatea timpului acasă, implică să spele rufe de 49 de ori pe săptămână și să dea cu aspiratorul de șapte ori pe zi.
În mod previzibil, o astfel de performanță record nu a trage doar laude din oamenilor de pe internet, dar femeia a încercat să-i asigure pe toți că efortul ei nu are legătură cu ajutorul de la stat. Soțul ei este șofer de tren și se pare că se descurcă destul de bine împreună, din punct de vedere financiar.