Episcopul Devei și Hunedoarei, PS Gurie, a murit azi în urma unui stop cardio-respirator. Acesta era internat la spitalul Județean din Deva cu coronavirus.
Episcopul Devei și Hunedoarei a murit joi, iar slujba înmormântării va avea loc sâmbătă, în Catedrala Episcopală din Deva. Acesta ar fi împlinit 53 de ani la finalul acestui an.
”Cu regret şi adâncă durere în suflet, dar şi cu multă nădejde în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, aducem la cunoştinţa slujitorilor sfintelor altare, a vieţuitorilor din mănăstiri şi a tuturor credincioşilor din Episcopia Devei şi Hunedoarei, că Preasfinţitul Părinte Episcop Gurie a trecut la cele veşnice în urma unui stop cardio-respirator astăzi, 21 octombrie 2021, în ziua de pomenire a sfinţilor mărturisitori ardeleni”, se arată într-un mesaj postat pe site-ul Episcopiei Devei.
Conform basilica.ro, PS Gurie era bolnav de Covid şi era internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva din 8 octombrie. Starea acestuia s-a agravat, fiind intubat în urmă cu două zile. Presa locală a notat că el ar fi urmat să fie dus cu elicopterul la Târgu Mureş, dar transferul nu a mai avut loc. La data de 31 decembrie, PS Gurie ar fi împlinit 53 de ani.
Ierarhul s-a născut în 31 decembrie 1968 în localitatea Huţa – Chiuieşti, din județul Cluj. Părintele a urmat cursuri de specializare la Facultatea de Teologie Catolică din Padova-Italia, cursuri de doctorat la Institutul de Teologie Pastoral-Misionară din Padova și că încă de pe vremea când a fost admis la Seminarul Teologic din Craiova a intrat ca frate la Mănăstirea Lainici, după care a fost secretar de cabinet al mitropolitului Nestor Vornicescu. Acesta a fost tuns în monahism cu numele Gurie.
În iulie 2001, el a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, iar după câteva săptămâni, a fost hirotonit arhiereu cu titlul „Strehăianul”, şi instalat la 5 august 2001.
La înființarea Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în 29 octombrie 2009, el a fost ales episcop titular al acesteia şi înscăunat la Deva la data de 29 noiembrie 2009.
De ieri până azi, 448 de pacienți bolnavi de COVID și-au pierdut viața, iar numărul deceselor, de la începutul pandemiei, a ajuns azi la 43.487. Cele 448 de decese raportate în ultimele 24 de ore au fost ale 215 bărbați și 233 de femei.
Până azi, 21 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.519.532 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.597 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.288.761 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.110 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).