Nucile sunt esențiale într-o alimentație sănătoasă, renumite fiind pentru calitățile nutriționale numeroase. Ele conțin o mulțime de minerale și vitamine care contribuie la stimularea memoriei, creșterea nivelului de energie și combaterea stresului. Nu degeaba sunt supranumite hrana creierului. Însă, știai că există și nuci cu miez roșu? Ce însemnă asta, potrivit experților.
Dacă ți-am stârnit curiozitatea, este vorba despre „Rubin”, cel mai nou soi românesc de nuc omologat în țara noastră. În curând, vei vedea astfel de nuci cu miez roșu pe tarabele din piețe, deoarece ele vor putea fi cultivate începând din acest an.
Creatorul nucilor roșii este Oleg Tîrsînă (Republica Moldova), director tehnic în cadrul Pepinierei Voinești din Voinescu, raionul Hâncești. Noul soi românesc de nucifere are un aspect special: miezul este rubiniu, tegument care îl face mai rezistent la boli și dăunători. Nucul roșu aparține florei spontane din România.
„Rubin” a fost identificat în 2017 și este un nuc românesc, „crescut prin semănare directă, să zicem o mutație mugurală, este un pom care provine dintr-o sămânță pe care cineva a pus-o în pământ în 1995-1997. S-a întâmplat ca pomul care a crescut din nuca respectivă să producă nuci cu tegumentul roșu. Astfel de varietăți mai există în lume, nu este prima de acest gen, sunt chiar soiuri omologate în mai multe țări din Europa, în Statele Unite ale Americii. La varietatea aceasta, ce ne-a surprins este culoarea specifică a miezului, are un roșu purpuriu foarte interesant, contrastant, este o varietate foarte rustică, foarte rezistentă la ger, la secetă, are o vigoare bună de creștere”, a explicat Oleg Tîrsînă, notează Agrointel.
Omologarea acestui soi inedit a început în 2020, iar luna trecută (27 iulie), s-a eliberat certificatul. Astfel, „Rubin” a intrat în Catalog, fiind recunoscut oficial în România și putând fi cultivat de acum încolo.
„În România, soiul Rubin îl dezvoltăm împreună cu Patru Agro, care este partenerul Pepinierei Voinești, iar în Republica Moldova am depus o cerere de omologare cu o jumătate de an în urmă. Pentru omologare, în România, este o procedură standard desfășurată la Institutul de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante. De acest lucru s-a ocupat Patru Agro. Noi am contribuit cu descrierea soiului, toți indicii de pe partea tehnologică, parametrii vegetativi, de producție. Patru Agro s-a ocupat de partea administrativă, au depus cererea, au suportat costurile, s-a urmat o procedură standard”, a mai relatat pomicultorul.
Nucii cu miez roșu – rubiniu sunt rezistenți și nu au nevoie de lucrări speciale pentru plantare. Datorită puterii sale mari de adaptare, soiul românesc poate fi cultivat în sistem bio.