La peste 70 de ani, Serghei Mizil demonstrează că vârsta este doar un număr. Cunoscut pentru limbajul său colorat, dezvăluirile fără perdea și stilul vestimentar nonconformist, el a șocat din nou alegând să plece în Asia Express alături de Mara Bănică. Într-un interviu exclusiv, a vorbit despre experiențele trăite, oamenii întâlniți și lecțiile surprinzătoare pe care concursul i le-a oferit.
Dacă multe vedete din showbizul românesc se tem încă să accepte provocarea Asia Express, Serghei Mizil a demonstrat că vârsta nu este un impediment atunci când ai curaj. Astfel, începând cu 7 septembrie 2025, publicul îl va vedea într-o ipostază complet nouă, odată cu difuzarea noului sezon.
Dar Serghei Mizil a fost mereu un personaj ieșit din tipare. S-a născut într-o familie cu puternice legături politice, fiind fiul liderului comunist Paul Niculescu Mizil. Încă de tânăr, a navigat printre oportunități și provocări. A condus mașini la care românii de rând nici nu visau și a trăit, așa cum spunea el, „tot timpul a stat în vile”.
Este pictor de meserie, așadar are și o latură sensibilă, însă, de-a lungul timpului, recunoaște că a folosit și metode mai puțin ortodoxe pentru a-și câștiga banii. Cora, femeia care îi este soție de peste 30 de ani, l-a adus pe drumul cel bun, iar în prezent se ocupă și cu afaceri în imobiliare.
Cu o experiență de viață vastă, Serghei Mizil a avut curajul să participe la Asia Express, chiar dacă a trecut deja de 70 de ani. A făcut echipă cu Mara Bănică și, în exclusivitate pentru Playtech, a mărturisit că nu i-a fost frică de nimic.
„Dacă mi-ar fi fost frică, nu mergeam”, a spus clar și răspicat Serghei Mizil.
Autostopul, viața cu un singur euro pe zi și goana permanentă după cazare nu i-au pus piedici. Furtunile neașteptate, lipsa apei calde și sărăcia țărilor pe care le-a străbătut nu l-au descurajat, dimpotrivă, i-au oferit încă o lecție valoroasă.
„Sunt un om care în viața mea a trecut prin foarte multe chestii. Și sus și jos și în toate felurile. Și sunt foarte pregătit. Săracii te iau și îți dau și mâncarea. Bogații nici nu se uită la tine”, a dezvăluit concurentul Asia Express.
Deși mulți ar fi fost copleșiți de dificultățile competiției, Serghei Mizil le-a privit cu detașare și umor. Nimic din ceea ce a trăit acolo nu l-a șocat. În schimb, știe exact care este principala calitate de care ai nevoie dacă vrei să faci față unei asemenea provocări.
„Să-ți scoți din cap de unde ai venit, din punctul meu de vedere. Ca și cum ai fi la pușcărie. Eu sunt la pușcărie, n-am apă, n-am mâncare, n-am aia, n-am aia. Mă descurc sau nu mă descurc? Am trecut prin toate în viața mea”, a adăugat Serghei Mizil.
Personalitatea complexă a lui Serghei Mizil a fost conturată și de toate experiențele de film din timpul regimului comunist. A știut să profite de oportunități, dar a rămas mereu direct și a criticat tot ceea ce nu i-a fost pe plac. Prin urmare, este sincer atunci când spune că Asia Express nu avea cum să-l schimbe în vreun fel și că cei care afirmă că au venit mai buni sau pur și simplu altfel, au doar „vrăjeală de presă„.
„Păi ce să mă schimbe, ce să fac? Îmi văd viața mea și trăiesc așa cum am trăit până acum, fără… E greu să mă schimbe. Nu m-a schimbat pe mine regimul, nu m-au schimbat ăia… M-am luat cu toți președinții, nu m-a schimbat nimeni, mă schimbă acum…”, a încheiat Serghei Mizil.