20 mart. 2019 | 17:38

Ca la grădiniță, deși sunt la vârful statului. Klaus Iohannis vs Sorina Pintea, „BOX” pe banii bolnavilor cu HIV – SIDA

Știri generale
Ca la grădiniță, deși sunt la vârful statului. Klaus Iohannis vs Sorina Pintea, „BOX” pe banii bolnavilor cu HIV – SIDA

Klaus Iohannis versus Sorina Pintea. E o „confruntare” la care, poate, mulți nu s-ar fi gândit, mai ales că ministrul Sănătății este printre cei mai respectați din Cabinetul Dăncilă, atât pentru experiența profesională, cât și pentru modul de a rezolva conflictele.

Și totuși, președintele Klaus Iohannis a reușit să o irite pe doamna ministru, după ce a declarat că ar exista probleme legate de programul național HIV – SIDA, din ale cărui fonduri sunt tratați gratuit de stat zeci de mii de pacienți din toată țara. Șeful statului a făcut declarația marți seară, în timpul unei dezbateri publice.

„Este un exemplu revoltător de incapacitate guvernamentală în domeniul sănătăţii publice. Răspunderea este, clar, la cei care guvernează, indiferent ce spun unii şi alţii, problema se rezolvă doar acolo. Dar, însă, noi, la Preşedinţie, nu putem să ne facem că nu vedem aceste probleme. Şi cred că este important şi ce facem noi prin multiplele întâlniri, prin multiplele luări de poziţii. Cred că noi contribuim destul de serios la conştientizarea acestei probleme şi la cunoaşterea acestei probleme şi avem oameni suficient de bine pregătiţi care vor putea să vină cu expertiză şi cu proiecte pentru îmbunătăţire.” Klaus Iohannis

Președintele fusese întrebat, de fapt, în timpul dezbaterii, ce părere are despre lipsa tratamentului pentru bolnavii cu HIV.

„Această chestiune, a sănătăţii, este una extrem de sensibilă. Şi, pe bună dreptate, toate studiile sociologice arată că românii sunt foarte preocupaţi de ineficienţa sistemului public de sănătate. Şi acest aspect pe care l-aţi menţionat este unul extrem de revoltător şi arată că una se promite şi alta se face.” Klaus Iohannis

Runda 2. Iohannis a lovit, Pintea contra-atacă.

Miercuri, Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a dat replica în timp ce se afla în vizită la Sanatoriul Balnear Techirghiol, unde ar urma să fie realizate mai multe investiții prin Compania Naţională de Investiţii.

„Îi aduc aminte domnului preşedinte că bugetul României, implicit bugetul Ministerului Sănătăţii, a fost aprobat destul de târziu, după multe ezitări. A fost publicat în Monitorul Oficial în 15 martie, prin urmare programele naţionale de sănătate pe prevenţie, printre care şi programul HIV – SIDA, pot să aibă întârzieri.” Sorina Pintea

În opinia ministrului Sănătății, întârzierile ar fi cauzate de faptul că șeful statului a promulgat târziu Bugetul statului pentru 2019, după ce a depus contestații la Curtea Constituțională și după ce a întors proiectul în Parlament.

„Din punct de vedere al Ministerului Sănătăţii, spitalele ar fi trebuit să se asigure cu medicaţia necesară acestor pacienţi, dar, pe de altă parte, repet, în şedinţa de Guvern (de marți – n.r.), am prorogat termenele de aplicare a noilor programe de sănătate, pentru că bugetul a fost aprobat târziu.” Sorina Pintea

Runda 3. Iohannis se ridică de la sol și atacă… cu îngrijorare

Într-un comunicat citat de Agerpres, Administrația Prezidențială a dat o replică mai consistentă ministrului Sănătății. În textul redactat de consilierii președintelui se arată încercarea de a-i imputa preşedintelui Klaus Iohannis întârzierile apărute în acordarea tratamentelor prin programele naționale (inclusiv prin cel destinat pacienților cu HIV – SIDA) reprezintă doar o „tehnică extrasă din manualul de manipulare al PSD”.

„Ministerul Sănătăţii este singurul responsabil de coordonarea, controlul şi implementarea programelor din domeniul sănătăţii. Este exclusiv vina PSD că bugetul de stat pentru anul în curs a fost adoptat de Guvern şi trimis Parlamentului pentru dezbateri cu trei luni mai târziu faţă de termenul prevăzut de lege. Încercarea de a-i imputa preşedintelui României întârzieri ale programelor de sănătate reprezintă doar o tehnică extrasă din manualul de manipulare al PSD, tehnică menită să abată atenţia de la problemele reale cu care se confruntă acest domeniu.” Administrația Prezidențială

Consilierii președintelui Klaus Iohannis au mai arătat în comunicat că întreruperile în programul național HIV – SIDA sunt o problemă mai veche pe care reprezentanții Ministerului Sănătății nu au rezolvat-o.

„Administraţia Prezidenţială s-a opus prorogării termenelor de aplicare a programelor de sănătate, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, care a avut loc la începutul acestei săptămâni, după ce legea bugetului de stat fusese promulgată, motiv pentru care prorogarea nu se mai justifica.”Administrația Prezidențială

Acuzat de PSD-ALDE că se află în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale de la toamnă, Klaus Iohannis a transmis prin comunicatul redactat de consilieri că „prin acţiunile şi mesajele sale publice” șeful statului „şi-a manifestat întotdeauna preocuparea pentru sistemul de sănătate şi asigurarea nevoilor pacienţilor”.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Momentul în care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod. Care e semnificația acestei acțiuni militare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Exclusiv. Iubita lui Bromania, iritată în plină stradă. Cum a fost surprinsă Fabiola
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi obligați
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
PAPARAZZI. Ce face SORIN BROTNEI după ce a CÂȘTIGAT ASIA EXPRESS! IMAGINI de....
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro