Gabriela Cristea a slăbit după ce a născut, iar vedeta se afișează cu noua siluetă pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, internauții au taxat-o susținând că pozele ei sunt retușate.
După cea de-a doua sarcină, Gabriela Cristea a dat jos 14 kilograme. Vedeta se mândrește cu noua figură, dar fanii au ținut să-i reproșeze faptul că și-ar retușa fotografiile. ”Nu știu cum faci, dar în poză paru slabă, iar în video-uri pari mai grăsuță”, este comentariul unui internaut, în timp ce altul spune că le retușa. Retușate sau nu, cert e că vedeta arată foarte bine și parcă a întinerit pe zi ce trece.
Gabriela Cristea a slăbit 14 kilograme, dar nu urmează o dietă strictă. Pur și simplu își calculează caloriile, are fix cinci msese pe zi și își face regulat analize pentru a se asigura că nu are probleme de sănătate.
„De când am născut, am slăbit vreo 14 kilograme, dar mai am încă pe atât. Mi-am propus să revin la o formă fizică foarte bună. Doar dietă. Am încercat să fac nişte pilates, dar nu am timp şi am mai făcut şi nişte exerciţii de meditaţie, de yoga. Mănânc la ore fixe, mănânc cinci mese pe zi şi mi-am făcut eu, practic, o dietă de aproximativ 1000 de calorii.
Am analizele făcute, dar ideea este că nutriţionistul mi-ar da cam acelaşi lucru să mănânc. Eu am mai fost la nutritionist, adică nu aş fi la prima abatere. Ştie exact cum gândesc nutriţioniştii şi cam ce-ţi dau. Ideea este că prefer să îmi măsor singură kilocaloriile şi prefer să mănânc în fiecare zi, ce îmi place. Îmi cunosc cel mai bine propriul corp. După ce am făcut 45 de ani, am hotărât că trebuie să mă întorc la o formă. Căci, gata, am fost trei ani gravidă, mi-a ajuns şi acum mă gândesc să mă întorc la o forma fizică bună. Mai ales că am problemele cu spatele, foarte mari, din cauza greutăţii, mai ales după ce am născut a doua oară. Cumva din cauza asta, dar şi din cauza aspectului fizic pentru că nu mă simt confortabil să mă uit în oglindă. Soţul meu merită tot ce este mai bun. Adică merită să mă aibă lângă el într-o formă fizică foarte bună”, a povestit Gabriela Cristea pentru Antena Stars.