După ce a dus lotul român de gimnastică feminină pe cele mai înalte culmi ale succesului, Octavian Bellu s-a mutat din țară și duce o viață simplă, peste hotare. Fostul antrenor a revenit recent în România și a fost surprins la o cafenea, alături de un prieten. Acesta se menține într-o formă de invidiat și numeni nu îi dă vârsta pe care o are.
A fost unul dintre cei mai de succes antrenori din sportul românesc, iar rezultatele remarcabile pe care le-a obținut alături de Mariana Bitang i-au adus titlul de ”cel mai de succes antrenor din lume”. Octavian Bellu s-a bucurat de perioada în care s-a aflat la cârma lotului feminin de gimnastică, alături de colega și partenera sa, dar în ciuda succesului obținut, a decis să se retragă din activitate.
În urmă cu câțiva ani, s-a mutat în Austria și lucrează acolo ca profesor de sport, dar colaborează și cu diferiți antrenori din gimnastica de performanță. Recent, Octavian Bellu a făcut o vizită în România și a fost surprins de paparazzi EVZ în zona de nord a Capitalei.
Îmbrăcat în negru, din cap până în picioare, fostul antrenor păstrează aceleași trăsături și aceeași postură și la 73 de ani. Sportul practicat timp de zeci de ani își spune cuvântul, iar fostul tehnician pare că nu îmbătrânește. Poartă și un smartwatch, care îl ajută să își monitorizeze mișcarea și odihna, astfel că se menține activ și nu își arată deloc vârsta.
Bellu deține titlul de ”cel mai de succes antrenor” din lume, conform Guinness World Records, datorită numărului impresionant de medalii câștigate de gimnastele pe care le-a antrenat. Născut pe 17 februarie 1951, în Ploiești, Octavian Bellu a început să antreneze echipa națională a României în 1981, alături de Mariana Bitang, care a fost, de asemenea, o figură centrală în succesul echipei. De-a lungul anilor, echipele pregătite de Bellu au dominat competițiile internaționale de gimnastică.
În cariera sa de antrenor, Octavian Bellu a ghidat echipa României către numeroase succese la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionatele Europene. Sub conducerea sa, gimnastele române au câștigat peste 300 de medalii, dintre care 16 au fost medalii olimpice de aur. Printre cele mai cunoscute gimnaste care au lucrat cu Bellu se numără Nadia Comăneci, Simona Amânar, Lavinia Miloșovici, Andreea Răducan și Cătălina Ponor.
Acest titlu reflectă nu doar abilitatea sa tehnică și tactică în calitate de antrenor, ci și capacitatea sa de a crea o echipă unită și disciplinată, care să își păstreze performanțele la cel mai înalt nivel timp de decenii.
În afara medaliilor de aur, gimnastele sale au obținut un total de peste 40 de medalii la Jocurile Olimpice, ceea ce este o realizare remarcabilă în sportul mondial. După retragerea de la cârma lotului feminin de gimnastică, Bellu și Bitang au primit de multe ori propunerea de a se întoarce.