Potrivit aplicației online de monitorizare a traficului la frontiere, de pe site-ul Poliției de Frontieră, românii care se întorc în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, trebuie să aștepte cel puțin 120 de minute pentru a putea trece, din cauza verificărilor sistematice care au loc.
Potrivit G4Media.ro, reprezentanții Poliției de Frontieră au explicat că procedurile pentru fiecare persoană durează până la zece minute. În contexul emiterii Hotărârii nr. 10 a CNSSU, măsurile au fost sporite, astfel că vor intra la autoizolare la domiciuliu toate persoabele care sosesc în România din țările unde sunt confirmate cel puțin 500 de cazuri de infecție cu noul coronavirus.
Menționăm că în județul Arad, s-au înființar cinci centre de carantină. Potrivit Agerpres, luni se aflau în aacestea 129 de persoane, iar la izolare la domiciliu un număr de 104 cetățeni.
La ora actuală, în România au fost confirmate 158 de cazuri de infecție cu coronavirus. Încă de duminică seară, au fost înregistrate alte 19 noi cazuri de îmbolnăvire, iar potrivit Grupului de Comunicare Strategică, acestea sunt: 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timișoara și câte unul în București, Cluj Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomița, Hunedoara, Galați şi Suceava.
Menționăm că cele 19 persoane depistate cu coronavirus au vârste cuprinse între 19 și 54 de ani și se află în carantină sau în autoizolare. În cele mai multe dintre cazuri, acestea au călătorit în Italia, iar două dintre ele în Austria, respectiv Germania. Persoanele infectate sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța. Acestea se află sub supraveghere medicală permanentă, iar starea lor de sănătate este bună. Alte date susțin că, pe teritoriul României sunt 3.008 persoane în carantină instituționalizată, efectuându-se verificări pentru a se depista dacă au contractat boala, iar alte 15.546 de persoane se află în izolare la domiciliu, tot sub monitorizare medicală.
De asemenea, până în prezent, s-au înregistrat 36 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, o faptă prevăzută și pedepsită de articolul 352, alineatul 1 din Codul Penal.