David Popovici a reușit să devină exponentul unei generații, în primul rând prin rezultatele obținute, cel puțin ultimele de la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportivul de 19 ani a reușit să atragă atenția asupra situației bazei sportive românești prin declarațiile sale, astfel că laudele la adresa sa au venit și din partea unor voci mai puțin obișnuite, precum cea a lui Caddy de la BUG Mafia.
După cele două medalii obținute la Paris, David Popovici a tras semnale de alarmă cu privire la infrastructura pe care o are România în acest moment, cel puțin în sportul pe care-l practică.
Ba mai mult, în conferința de presă susținută la Ambasada României la Paris, tânărul de 19 ani avea să arate cu degetul către autorități, cerând o mai mare implicare a acestora în fenomenul sportiv românesc și în viitorul tinerilor care deja îl consideră pe David Popovici exponentul unei generații de tineri în România:
„Pentru o Românie mai educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport, ăsta este un mesaj pentru toți politicienii care vorbesc despre asta, dar la un moment dat mesajul se blochează pe undeva.
Trebuie să facem ceva, vedeți toate mesajele, toată lumea e fericită, dar hai să ne bucurăm mai des, de ce nu?
Hai să avem mai mulți campioni olimpici, mai mulți medaliați, mai mulți finaliști, mai mulți calificați la Jocurile Olimpice”, a spus David Popovici la finalul cursei pentru TVR Sport.
Încă există ecourile performanței tânărului David Popovici, atât în societatea românească, cât și în presa occidentală, care l-a lăudat pe tot parcursul său la Paris, dar și după terminarea JO 2024.
Mulți români au scris pe rețelele de socializare cuvinte de laudă la adresa sa, și încă o mai fac și azi. Printre cei care au decis să-l felicite pe David Popovici este și celebrul Caddy de la BUG Mafia, care avea să-i scrie lui David un comentariu pe Instagram:
„Felicitări pentru rezultate, și felicitări pentru că folosești aceste momente să spui ce e de spus. Ai spirit de rapper”, l-a lăudat Caddy de la BUG Mafia pe David Popovici, pe Instagram.
După cum se știe, David Popovici a ales să-și continue studiile în România, devenind student al Facultății de Psihologie din cadrul Universității București.
Mai are aproximativ o lună de zile, având în vedere că anul universitar se deschide oficial în octombrie. Rămâne de aflat care vor fi planurile de viitor, din punct de vedere sportiv, având în vedere că cele profesionale încep să se contureze.