Pe 18 august a.c., lumea filmului și-a luat la revedere de la unul din giganții săi, Alain Delon. Dar, în spatele carismaticului actor francez, în afară de frmusețea sa și talentul actoricesc, rămân câteva mari întrebări. Printre ele și cele legate de femeia misterioasă din umbra lui Alain Delon, care a fost mâna dreaptă a actorului timp de 30 de ani, apoi avea să fie izgonită din casă de familie.
Vestea morții marelui actor francez a îndoliat o lume întreagă, dar au început să apară și controversele legate de viața sa, cel puțin despre ultima parte. Unele dintre aceste controverse sunt legate de Hiromi Rollin, femeia misterioasă din umbra lui Alain Delon, pe care regretatul actor avea să o întâlnească în 1989.
În 1992, afalt pe platourile de filmare la „Return of Casanova, Hiromi Rollin l-a cunoscut pe Alain Delon. Femeia, care acum are 66 de ani, îndeplinea la acea vreme diverse sarcini, atât ca asistent, cât și ca make-up artist.
Potrivit tabloidelor franceze, Rollin era în serviciul familiei Delon de aproximativ 30 de ani, până când s-a mutat definitiv în casa lui Alain Delon, în 2019. Acel an a marcat profund viața lui Delon, lovit mai întâi de un accident vascular cerebral care a necesitat spitalizarea imediată și apoi de o hemoragie cerebrală minoră.
Accidentul vascular cerebral l-a determinat, de asemenea, pe actorul francez să reflecteze la posibilitatea sinuciderii asistate, așa cum a povestit de mai multe ori fiul său Anthony.
Actorul însuși a confirmat că a trăit cu Rollin. Într-unul dintre ultimele sale interviuri, el s-a referit în cele din urmă la ea ca la „tovarășa sa japoneză” și nu ca la o îngrijitoare, așa cum o numesc și astăzi copiii săi.
Mulți s-au întrebat care a fost natura relației lor, deși se știa că aceasta era persoana cea mai apropiată și de încredere a artistului, mai ales în ultima perioadă, după ce suferise un atac cerebral.
Dar, așa cum declara la un moment marele actor, „În timpul convalescenței mele, am fost ajutat de o persoană, o iubită japoneză pe care o am, care a avut grijă de mine luni la rând.”, făcând referire la Hiromi Rollin.
Așa cum povestea actorul, Hromi Rollin i-a stat alături mai bine de 30 de ani, fiind considerată mâna sa dreaptă, dar lucrurile aveau să ia o întorsătură dramatică, cel puțin pentru cea considerată a fi femeia misterioasă din umbra lui Alain Delon.
Japoneza fusese de fapt acuzată de copiii lui Delon de „sechestrare a unei persoane incapabile, răpire și maltratare a unui animal”, motiv pentru care actorul a și fost pus sub tutelă judiciară.
Cu toate acestea, chiar și anchetatorilor, în timp ce vorbea despre suișurile și coborâșurile acelei relații, el o definea nu doar ca pe o relație profesională, ci și ca pe o formă de iubire, o legătură intimă.
Acum, Rollin a revenit pentru a-i acuza pe moștenitori de ceea ce ea a numit întotdeauna dragostea ei, spunând:
„Sunt devastată. Ne-am iubit timp de peste 30 de ani și timp de 17 am trăit împreună. Am fost îndepărtată pe nedrept și violent de el”, dezvăluind, de asemenea, că artistul i-ar fi scris și cerut să-l viziteze: „În martie anul trecut mi-a trimis un mesaj în care mă ruga să-l vizitez pentru că era prea singur”, dar spune că nu a putut să o facă, ca urmare a deciziei judecătorilor francezi.
De la momentul în care s-au cunoscut, și până când avea să fie gonită din reședința din Douchy, deși actorul a fost legat de Rosalie van Breemen, mama lui Anouchka și Alain-Fabien Delon, s-a născut relația lor, femeia devenind asistenta starului.
Ceva mai târziu, ea s-a mutat în casa lui, explicând în urmă cu câțiva ani că pentru prima dată „când veneau copiii lui, eu plecam. Apoi lucrurile s-au schimbat și chiar și ei au văzut că ne culcam împreună, că ne sărutam”.
Nu a ajutat însă să-i convingă pe copii lui Alain Delon să accepte o relație descrisă ulterior de toți ca toxică, până la punctul de a o alunga pe femeie din ceea ce devenise și casa ei, reședința Douchy a lui Delon, cu un șiretlic, doar pentru a o împiedica să se întoarcă.
„Pe 5 iulie 2023, am căzut într-o capcană. Cu câteva zile înainte, plecasem în Elveția pentru un control medical.
La întoarcere, am vrut să recuperăm câinele pe care fiul nostru Alain-Fabien îl păstrase în timpul absenței noastre. Pe atunci, el locuia în Montargis, nu departe de Douchy, și îl rugase pe tatăl său să îl aducă pe Loubo de acasă, pentru că nu avea mașină. Am plecat imediat cu blugi și un tricou și doar 70 de euro și telefonul meu mobil.
L-am îmbrățișat pe Alain și i-am spus că mă voi întoarce curând. Cum aș fi putut să-mi imaginez că nu-l voi mai vedea niciodată?”
Géraldine Danon, fina lui Alain Delon, a declarat pentru BFMTV că a avut din ce în ce mai puține contacte cu actorul în ultimii ani, deoarece figura lui Hiromi Rolin a devenit din ce în ce mai importantă în viața lui.
Nepoata lui Alain Delon nu a fost deloc surprinsă când a aflat că cei trei copii ai actorului au depus o plângere pentru „hărțuire morală”, și pentru „violență” într-unul dintre cazuri, împotriva lui Hiromi Rolin, pe care Alain Delon o descria în interviuri drept partenera sa.
În ultimii ani, Géraldine Danon spune că a fost surprinsă să vadă cum actorul, de care a fost mereu apropiată, se distanțează treptat.
„Am avut o relație destul de apropiată de-a lungul timpului, rareori treceam mult timp fără să avem vești unul de la celălalt.”, declară pentru BFMTV Géraldine Danon, ea însăși actriță, producătoare și regizoare de teatru.
Deși înainte ea și nașul ei obișnuiau să vorbească „cel puțin o dată pe lună”, ea spune că a avut din ce în ce mai puține contacte directe cu el, deoarece e-mailurile și telefonul actorului în vârstă de 88 de ani păreau să fie monitorizate de Hiromi Rolin.
Ea a aflat de existența acestei persoane în urmă cu aproximativ doi ani și i-a fost prezentată în termeni pe care i-a descris ca fiind nu foarte clari.
„Mi-a fost prezentată în termeni care nu erau foarte clari, mi s-a spus că este o fostă dublură a lui.
Mi-am imaginat că trebuie să fie asistenta lui, o femeie de serviciu, și că îl ajută. Dar este adevărat că nu auzisem de ea timp de doi ani, nici măcar nu o întâlnisem și nu avusesem alt contact decât prin e-mail. În urma accidentului vascular cerebral, acest personaj Hiromi a căpătat o mare importanță.
Până în punctul în care nu am mai putut să vorbesc cu ea, ceea ce înseamnă că toate e-mailurile trebuiau să treacă pe la ea.”, a mai povestit Géraldine Danon.
În urmă cu doi ani, femeia își amintește că a fost surprinsă să primească „un mesaj care nu semăna cu cele scrsie de el”, când tocmai îi trimisese un proiect de film. „Mi s-a spus „nu, trebuie să treci prin e-mailul lui Hiromi”.
„A fost prima dată când am auzit de ea. Se pare că mesajul fusese trimis de Hiromi. Nu m-a sunat înapoi, dar mi-a trimis un mesaj pe același e-mail care venea de la ea.”, a mai spus fina regretatului actor.
Cu siguranță, femeia fusese de ceva vreme figura care se îngrijise cel mai mult de Delon, mai ales după atacurile cerebrale din 2019. Având nevoie de îngrijire, ea a fost cea care i-a oferit-o, după cum au declarat presei franceze, în 2021.
Cu toate acestea, potrivit copiilor starului, adevărul, în această tristă afacere a devenit o luptă juridică acerbă, cu un deznodământ tragic pentru Hiromi Rollin.
La întoarcere, femeia a găsit polițiști în civil care i-au interzis să intre în casă. Ea a încercat totuși să intre, dar „a fost hărțuită de un gardian și, într-o cădere nervoasă în toată regula, a fost luată cu o ambulanță”:
„Când am părăsit spitalul, m-am refugiat la niște prieteni. A fost o situație suprarealistă, nu mai aveam nimic. Tocmai îmi furaseră viața.
După acuzațiile care mi-au fost aduse de copiii lui Alain, am depus o plângere pentru violență, furt și defăimare, întrucât „clanul copiilor Delon mă etichetase drept «însoțitoare»”.
După mai bine de treizeci de ani, ea nu și-a putut lua rămas bun de la Alain Delon înainte de sfârșit.