Nume greu al muzicii românești, a colaborat cu multe distinse doamne din generația de aur, dar a rămas cu gândul doar la Corina Chiriac. Cine este bărbatul care regretă și acum că nu și-a unit destinul cu solista?
Este vorba despre Ovidiu Lipan Țăndărică, toboșarul trupei Phoenix. La un moment dat, presa scria despre artist că ar fi făcut amor cu solista pe balcon și i-a cerut fostei iubite să ia în râs cele apărute în ziare, infirmând zvonurile.
Invitat în platoul emisiunii ”Acces Direct”, Țăndărică a spus că a iubit-o mult pe celebra interpretă și regretă că nu și-a unit destinele cu aceasta.
„Eu am privit acest lucru cu umor. Nu cred că am făcut un lucru atât de deosebit iubind şi nu înţeleg vehemenţa Corinei. Destinul fiecăruia dintre noi a fost altul şi nu am ajuns să ne căsătorim, deşi eu mi-am dorit asta. Pot spune că regret acest lucru. Am avut nebunia asta cu muzica şi sper că am ales bine”, a povestit Țăndărică.
Iubire a fost și de cealaltă baricadă. Nicu Covaci, fondatorul grupului Phoenix, a dezvăluit că artista era foarte îndrăgostită de colegul său și îl supraveghea chiar și la repetiții.
„Corina era foarte posesivă. Era ahtiată după Ovidiu. Mereu insista să se întâlnească şi el fugea de la concerte ca să fie cu ea. Venea mereu şi la repetiţii ca să nu-l scape din ochi”, a spus Covaci.
Cu activitate de cinci decenii și 65 de ani vârsta din buletin, solistul este un exemplu de ținută pentru vârsta sa. „Am o energie care mă propulsează în viitor. Mă învârt printre tineri și asta contează enorm”, spunea cândva toboșarul, pentru Click.
Renumitul artist nu a fost căsătorit niciodată, dar are un băiat pe nume Alexander, în vârstă de 28 de ani. Pe mama băiatului său a cunoscut-o când avea 35 de ani, însă s-au despărțit din cauza profesiilor. Ea, scriitoare, a rămas în Germania cu fiul lor, iar Țăndărică s-a întors în România.