Weekendul trecut a avut loc cea mai mare nuntă din showbiz de anul acesta. Ianis Hagi și Elena Tănase și-au unit destinele, iar întregul eveniment a fost de vis, la fel ca și tortul ales de cei doi.
Ianis Hagi s-a căsătorit religios cu Elena Tănase, în cadrul unui eveniment fastuos, unde au fost prezenți peste 750 de invitați. Cei doi s-au căsătorit civil în luna decembrie a anului trecut, iar ieri au făcut marele pas și în fața lui Dumnezeu.
Fericitul cuplu și socrii mari și mici au atras toate privirile cu ținutele de extravagante de zeci de mii de euro. De asemenea, tortul a fost unul foarte impresionant, alb și extrem de înalt, de 1,8 metri.
După cununia religioasă care a avut loc Biserica Sfântul Visarion din București, Ianis și soția lui au mers la Palatul Știrbey pentru a-și aștepta invitații. Locația a fost una de vis, cu decoruri de lux.
Ianis și Elena au dansat pe melodia „Vals”, interpretată de Smiley. Alături de ei au dansat și părinții fotbalistului. Prezenți la marele eveniment au fost invitați importanți, precum Gigi Becali, Simona Halep și mulți alții.
„Este o familie foarte, foarte specială pentru noi toţi şi mă bucur tare mult că pot fi prezentă. Le doresc casă de piatră şi multă fericire. Bineînţeles că intru la dans, cu mare drag şi cu mare plăcere.
Le doresc casă de piatră, să fie fericiţi, să se înţeleagă, să se respecte şi să se plimbe peste tot pentru că sunt foarte tinerei. Dar ştiu că Ianis mai are activitate, îi doresc mult succes, multă încredere în el şi să-i meargă totul bine”, a declarat Simona Halep.
Patronul FCSB a fost în formă la nunta lui Ianis Hagi. Chiar dacă la început a precizat că nu are putere să danseze, omul de afaceri a încins ringul de dans pe ritmuri machedonești.
„Este tot ce ne-am dorit, a ieşit totul perfect, exact aşa cum ne-am dorit. Ne sărbătorim pe noi, familiile noastre. Am avut de mici copii, de toate, n-am putut să ne plângem niciodată de nimic. Ne dorim ca invitaţii să se simtă bine.
O să avem muzică pentru toată lumea, muzică diversificată. Sunt ca după prima repriză (n.r.: râde), dar aici o să fie şi prelungiri, şi penalty-uri, mi-e să nu fie chiar două meciuri la rând.
Fiecare e un moment unic, nu am mai trecut printr-un astfel de moment, să fim noi persoanele principale. Ne-a plăcut fiecare secundă, fiecare moment, de la sunetul alarmei de dimineaţă până la fluierul de final de la Pindu.
(n.r. planuri pentru luna de miere) Deocamdată nu. Eu încă nu ştiu când voi fi chemat. În mare ştiu, sunt într-o comunicare cu cel de la club. Vrem să trăim fiecare secundă:, a spus şi Ianis Hagi pentru Antena 1.