08 mart. 2020 | 19:27

Lavinia Pîrva câștigă bani frumoși din meseria ei. Cu ce se ocupă soția lui Ștefan Bănică

Știri generale
Lavinia Pîrva câștigă bani frumoși din meseria ei. Cu ce se ocupă soția lui Ștefan Bănică
Au acuzat-o de operații estetice. Ce le răspunde Lavinia

Lavinia Pîrva e și mămică, și antreprenor și pare că le împacă pe amândouă genial! Ea a pus pe picioare un proiect educațional de care e foarte mândră și de care, de altfel, puțini știu.

Școală de dans pentru pitici

Lavinia a înființat o școală de dans și alte arte de care se ocupă cu seriozitate. Aici, copiii între 5 și 15 ani pot să ia cursuri de canto, dicție, coregrafie, nutriție, respirație, interpretare și mișcare scenică. Pentru o 8 întâlniri pe lună, părinții trebuie să plătească șase sute de lei, iar lecțiile au loc de două ori pe săptămână.

Dar Lavinia a fost activă și pe perioada sarcinii, când  a lansat două piese, iar, de când a născut, a început să aibă mai multă grijă de ea. Mulți au fost cei care i-au reproșat anumite intervenții estetice, ca și cum asta ar fi fost, în vreun fel, treaba lor. Dar, ca totul să fie foarte clar, Lavinia le-a spus celor care stau cu ochii pe ea ca pe butelie că a început anumite proceduri de rejuvenare facială și corporală, care o fac să arate foarte bine și de care e foarte mândră.

"Urmez proceduri de remodelare corporală și rejuvenare facială, minim invazive"

„Urmez proceduri de remodelare corporală și rejuvenare facială, minim invazive”

Lavinia, câteva clarificări pentru cei care o suspectează de operații estetice

„În primul rând, nu mi-am făcut și nu am nicio operație estetică! Când va fi nevoie și medicul specialist va considera că trebuie, poate o voi face! Însă, pentru moment, sunt într-un program de remodelare și rejuvenare facială și corporală minim invazive! Nu am ascuns acest fapt, le-am făcut publice de fiecare dată! În al doilea rând, menționez că, tot la indicațiile specialistului, am făcut o remodelare și hidratare de buze, de care sunt foarte mulțumită! Sunt femeie, îmi iubesc corpul și iubesc frumusețea!”

„În primul rând, nu mi-am făcut și nu am nicio operație estetică! Când va fi nevoie și medicul specialist va considera că trebuie, poate o voi face! Însă, pentru moment, sunt într-un program de remodelare și rejuvenare facială+corporală, minim invazive! Nu am ascuns acest fapt, le-am facut publice de fiecare dată! În al doilea rând, menționez că, tot la indicațiile specialistului, am făcut o remodelare și hidratare de buze, de care sunt foarte mulțumită! Sunt femeie, îmi iubesc corpul și iubesc frumusețea!”, a scris artista pe Instagram.