Glasgow Rangers a suferit o înfrângere rușinoasă pe teren propriu, 0-1 în fața codașei din campionatul Scoției, Hamilton. Eșec după eșec pentru Ianis Hagi, care a primit o veste rușinoasă după ultimul meci cu Rangers.
Învinși la finalul săptămânii trecute în Cupa Scoției, fotbaliștii lui Rangers au cedat miercuri seara pe teren propriu cu 0-1 în fața ultimei clasate la ora meciului, Hamilton, și au fost puși la zid de presă. Ianis Hagi a fost integralist în acest meci, dar presa din Scoția nu l-a menajat deloc nici pe fiul lui Gică Hagi. Deși a fost unul dintre cei mai activi jucători ai gazdelor, cotidianul The Scottish Sun l-a notat cu 4, fiind sub alți jucători ai lui Rangers, șapte dintre aceștia fiind notați cu 5, în timp ce portarul lui Hamilton, Luke Southwood, a fost omul meciului, cu nota 8.
Ianis Hagi a fost criticat, indirect și de Steven Gerrard. „Din nou, o greşeală ne-a costat. Am avut şanse în această seară. Celtic a clipit cu un ochi, dar noi cu ambii şi este dezamăgitor. Am fost echipa mai bună, am avut ocazii, dar nu am avut calitatea de a le finaliza cu gol. Iar când se întâmplă asta, îi dai şansa adversarului să ia cele trei puncte”, a spus tehnicianul lui Rangers cu trimitere directă și la ocaziile ratate de Ianis Hagi.
REACTION: Steven Gerrard spoke to RangersTV after tonight’s match against Hamilton. pic.twitter.com/I66CmDv8PK
— Rangers Football Club (@RangersFC) March 4, 2020
Fanii lui Rangers au comentat în timpul partidei despre evoluția fotbalistului român, majoritatea considerând că Steven Gerrard îl folosește pe Ianis pe un post greșit.
„Cât timp va mai dura până când Gerrard își va da seama că Hagi trebuie să joace în centru, nu în bandă? Este irosit acolo!”; „Gerrard tot nu schimbă formația ca să se potrivească jucătorilor pe care-i are. Imaginați-vă că Hagi joacă în spatele vârfului, ca număr 10, așa cum este destinat să evolueze”; „Hagi nu va rămâne la Rangers dacă nu va juca în centru. El trebuie să fie playmaker”;
„Hagi are o viziune a jocului pur și simplu superbă”; „Rangers, transferă-l acum definitiv pe Hagi, înainte să se sature să joace cu acești vagabonzi”, sunt câteva dintre comentariile fanilor lui Rangers.
Dacă unii jurnaliști l-au criticat pe fotbalistul român, cei de la Daily Mail au fost fermecați de Ianis Hagi. Faza care i-a uluit pe fani, dar nu numai, a fost cea din minutul 15, când Ianis a fost aproape de un gol epocal. „După ce a primit o pasă de la Steven Davis, Ianis, cu o abilitate sublimă, a încercat să marcheze în poarta lui Southwood, numai că mingea a fost respinsă de portar”.