05 iun. 2024 | 08:46

Pensionarii care vor primi o creștere de 50% a pensiei chiar înainte de recalculare. Instanța le-a făcut dreptate

News
Pensionarii care vor primi o creștere de 50% a pensiei chiar înainte de recalculare. Instanța le-a făcut dreptate
ÎCCJ dă de pământ cu Legea Pensiilor

Deși inițiatorii noi Legi a pensiilor vorbeau de eliminarea discrepanțelor, odată cu implementarea modului de calcul, exact la asta s-a ajuns. În acest context, o parte din pensionari nu ar fi beneficiat de nicio majorare a pensiilor, dar în urma unei decizii a instanței, aflăm care sunt pensionarii care vor primi o creștere de 50% a pensiei chiar înainte de recalculare.

ÎCCJ dă de pământ cu Legea Pensiilor

Intrată în vigoare la începutul acestui an cu surle și trâmbițe, Legea Pensiilor avea ca lait-motiv eliminarea diferențelor dintre categoriile sociale de pensionari, precum și a discrepanțelor mari la calcularea sumelor aferente acestora.

Ulterior, au fost publicate în MO și metodologiile de recalculare a actualelor pensii și de calcul pentru cele viitoare.

Noua formulă de calcul a pensiilor se bazează, așa cum am mai scris, pe punctele contributive, punctele de stabilitate, și punctele asimilate/necontributive, pe de-o parte, dar și un nou indice introdus, și anume VPR (Valoara punctului de pensie de referință).

Magistrații spun că există probleme

Dar, aici au început să apară problemele, și vorbim despre diferențele majore între categoriile de pensionari, precum și de cine, ce și cum primește la pensie.

Concret, viitorii pensionari care au activat în câmpul muncii, în condiții grele, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că noua lege îi discriminează pe acești pensionari.

Decizia de a acționa în instanță a venit din partea parlamentarilor aflați în opoziție, declarând că aceste prevederi nu sunt în acord cu alte norme legislative, precum art. 30 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificările şi completările ulterioare, asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001.

Cei care au muncit în condiții grele sunt pensionarii care vor primi o creștere de 50% a pensiei

De ce s-a ajuns aici? Răspunsul este simplu, și pleacă de la declarațiile ministrul Muncii Bucura Oprea care promova noua lege și metodologie de calcul la toate posturile TV, dar fără a meționa și această situație, oficialul declarând că:

„Nu se dau puncte de stabilitate în plus pentru pensionarii care au muncit la grupe de muncă. Puncte de stabilitate se dau doar pentru anii efectiv munciți, indiferent de grupă”, a spus Bucura Oprescu.

Parlamentarii aflați în opoziție au reacționat la cele stipulate de metodologie, trimițând la ÎCCJ o acțiune de contestare a prevederilor legislative.

Magistrații au decis ca aceste grupe de pensionari, care au activat în câmpul muncii în condiții grele, încadrați la grupa a II-a de muncă, în perioada de dinainte de 2001, să fie pensionarii care vor primi o creștere de 50% a pensiei chiar înainte de recalculare. Cu alte cuvinte, instanța le-a făcut dreptate și vor primi pensiile mărite.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Decizie pentru toți angajații din România. Guvernul a publicat deja procedura
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți contesta
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro